Fotbal   •   Liga 1   •   CRITICI

Fotbalistul din Superliga a reușit să-l enerveze pe Panduru » Răbufnire în direct: „Problema e la tine!”

Basarab Panduru

Articol de Laura Șoica   —  miercuri, 11 septembrie 2024

Basarab Banduru l-a criticat în direct pe Ștefan Baiaram (21 de ani), extrema stânga de la Universitatea Craiova, despre care spune că este în regres.

Sezonul precedent, Baiaram a avut un parcurs apreciat. Fotbalistul a reușit să marcheze 8 goluri și să ofere o pasă decisivă pentru olteni în Superligă.

Basarab Panduru îl critică pe Ștefan Baiaram

Ștefan Bairam. Foto: Imago Images

Acum, Basarab Panduru consideră că fotbalistul este în regres și trebuie să se preocupe mai mult de fotbal decât de aspectul fizic.

„Baiaram să lase cordeluța din cap, că nu contează cum sta părul, contează cum joci! Pune mâna și joacă, păstrează calitatea pe care o ai! Dacă ți-o ia Bană (n.r. Ștefan Bană) în față, cred că problema e la tine. El are calitate, dar nu îmi convine că e în regres!”, a declarat Basarab Panduru, la Fotbal Show, de la Prima Sport.

Până acum, în noul sezon din Superliga, extrema stânga a jucat 7 meciuri pentru Universitatea Craiova, reușind să puncteze doar o dată.

Baiaram a revenit ca titular la 1-1 cu Rapid, după ce în precedentele două partide, cu Dinamo și Buzău, fusese lăsat pe bancă de Gâlcă.


Fotbalistul de 21 de ani este cotat la 1,2 milioane de euro pe transfermarkt. Baiaram este produs de CSU Craiova și a fost promovat la echipa mare în iulie 2019.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.