Horia Moculescu povestește ce impact a avut Gazeta în viața sa: „Dădeam bănuți să-l oprească, trăiai momentul” + ce s-a întâmplat în Los Angeles, când americanii au văzut-o pe Nadia Comăneci

Celebrul cantautor Horia Moculescu, în vârstă de 87 de ani, a povestit ce impact a avut ziarul în peisajul vieții sale, ce descoperea și ce-i completa cunoștințele sportive.

• Downloadează gratuit ediția specială a Gazetei Sporturilor,aici

Un senior. 87 de ani, făcuți în martie. Horia Moculescu este - la timpul prezent, fiindcă necontenit își face de lucru! - compozitor și pianist, după ce a fost mediator și creator de programe TV. Dintotdeauna a iubit sportul, mai ales că l-a și practicat. Doar că avea să renunțe la sport pentru marea sa dragoste, muzica.

Tocmai de aceea orice convorbire cu bărbatul născut la Râmnicu Vâlcea, dar stabilit de ani buni în centrul Bucureștiului, lângă parcul Cișmigiu, este acompaniată de notele scoase de degetele ce se joacă apăsând clapele pianului.

Horia Moculescu, la 100 de ani de la prima apariție a Gazetei Sporturilor: „Trăiai momentul”

Cum tonul face muzica, seniorul a demonstrat că și-a păstrat simțul umorului în câteva situații. Mai ales că, așa cum îi place să spună: "Sunt la vârsta la care îmi pot permite să spun absolut orice cred eu de cuviință".

- Domnule Moculescu, se împlinesc 100 de ani de la prima apariție a Gazetei Sporturilor!

- Eu chiar nu eram contemporan cu ea... (râde)

- Voiam să vă întreb despre primele amintiri cu ziarul...

- Îți dai seama că i-am prins pe toți! Mă știam cu Vilara, Chirilă, Nertea. Am prins când a debutat Mache Ionescu. Eram prieten cu toți! Și eram curios să citesc a doua zi despre diverse momente ale sportului. Mai ales că, la acea vreme, nu exista "bombardamentul" mediatic de acum. În prezent, nu s-a terminat bine un meci sau o cursă, imediat apar reacții, comentarii, nu ai timp să decantezi o situație.

Horia Moculescu: „Mai lăsam vorbă, mai dădeam ceva leuți în plus, ca să mi se rețină ziarul”

- Când răsfoiați ziarul?

- Când puteam. Mai ales că nu era chiar ușor de procurat. Aș zice că era chiar greu. Țin minte că în luna august făceam în așa fel încât să nu-l pierd. Găseam loturile echipelor din Divizia A.

- De ce era greu de procurat?

- Gazeta, sau cum s-a mai numit, Sportul popular sau Sportul, trebuia să muncească pentru a se vinde! Nu se impuneau abonamente, precum în cazul celor de la „Scânteia” și „România liberă”, acestea două având abonamente doldora. Iar când ajungeam la tonetă, ia de unde nu-i! Mai lăsam vorbă, mai lăsam și ceva leuți în plus, ca să-mi fie reținut ziarul. Așa funcționa.

- Și ce simțeați când îl parcurgeați?

- Făcea parte din cotidian. Nu-l consideram un lux, chiar dacă, uneori, făceam greu rost de un exemplar. Dar trebuia să-l am pe masă. Sincer, nu-mi mai aduc minte de diverse pagini 1, dar știu că aveau ceva special. Trăiai momentul! Era altceva. Făcea parte din existența zilnică. Performanțe sportive comparativ cu niște performanțe... Hai să nu mai vorbim de ele, ale „Tovarășului” și „Tovarășei”.

Căutați în arhivă cât mai multe pagini 1 din ziare și mai dați-le din când în când și pe site! Dacă eu, la vârsta mea, știu să mă uit pe internet, cred că și alții ar savura astfel de momente de neuitat, mai ales că sunt ale unor performanțe unice.



- Horia Moculescu

Momentele ce l-au marcat pe Horia Moculescu la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984

- Ați avut vreun moment special pe care l-ați văzut reliefat în paginile ziarului?

- A doua zi după nota 1.00 a Nadiei... După titlurile mondiale de la handbal. După Sevilla '86. Dragilor, nu trebuie să țin minte o anume imagine sau o pagină, important este că momentele de triumf au fost evidențiate. Uneori, ții minte niște detalii... Am prins perioada când se scria „offside”, „goal”, „shoot” sau „basketball”. Vezi, de atunci, aveam tendința de a impune englezisme, de care acum suntem asediați. Dar erau anii '50, mi se părea firesc - și acum mi se pare când e cazul -, să le scrii așa cum sunt de la mama lor.

- Ați avut și momente în care ați interacționat cu sportul, nu doar cu muzica. Puteți să ne spuneți unul cu adevărat deosebit?

- Am fost și la Los Angeles în 1984 cu ocazia Jocurilor Olimpice. Eram cu Angela Similea într-un turneu, luam masa într-o grădină pe muntele ăla unde scrie Hollywood. Am fost impresionat cum la apariția Nadiei Comăneci s-au ridicat toți în picioare și au început să aplaude. Am savurat performanțele Anișoarei Cușmir la atletism. Și-am văzut cu ochii mei recordul național, pe care încă îl deține, cu acea săritură de 7,43 metri. Am prins momentul săriturii! Era un meci de fotbal, iar gropile erau în spatele celor două porți. Ți-am zis, te marchează câte un moment din acesta, care înseamnă ceva.

Eu am fost suporterul înfocat al atletismului. Încă din 1955, sau 1956, am participat la toate Campionatele Naționale ale României. Pe stadionul „Republicii”. Am prins recorduri la lumina brichetelor, pentru că nu era nocturnă.



- Horia Moculescu

Horia Moculescu: „Imi Ienei m-a impresionat cel mai mult”

- Cine este vedeta sportivă care v-a impresionat cel mai mult?

- Ienei. Bunul meu amic Imi Ienei.

- I-am transmis salutări din partea dumneavoastră când l-am vizitat la Oradea înainte de Euro.

- Se ține bine. Bine, el și se mișcă încet.

- La ce vă referiți?

- Păi, dacă e ardelean, se mișcă încet.

- Ne puteți spune un moment ce vă leagă de Emeric Ienei?

- Doar unul? Aveam o ședință la Uniunea Compozitorilor și vine portarul că mă caută un domn. Un domn îmbrăcat militar. Avea haine de colonel, Imi Ienei. "Horea, n-am cu cine să mă consult! La ora 14:00 trebuie să fiu la ministrul Armatei, la Olteanu. Să iau Steaua sau nu?", m-a întrebat. "Imi, te duci și-i spui lui Olteanu așa: m-ați chemat în calitate de ofițer sau de antrenor? Ca ofițer, execut ordinele. Ca antrenor, nu se bagă nimeni peste mine".

- Și?

- A luat Steaua și a dus-o către Olimp! La început, n-avea mașină, prin București, îl duceam și-l aduceam eu de la meciuri. Într-o zi i-am zis: „Imi, nu se poate ca tu să nu joci în apărare cu un stoper de excepție! Cu Belodedici”. Fusese adus de creatorul Stelei mari, Ion Alecsandrescu, din Banat de undeva. Imi l-a băgat pe Belo la un meci de tineret-speranțe, de gura mea! Ulterior, i-a dat mai multă încredere și știți ce a urmat.