Tenis

Ce lovitură! Patrick Mouratoglou va antrena fostul lider mondial, cvadruplă campioană de Mare Șlem

Patrick Mouratoglou, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene  —  sâmbătă, 14 septembrie 2024

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, o va antrena pe Naomi Osaka (26 de ani, 75 WTA), fost lider mondial și cvadruplă campioană de Grand Slam.

Sportiva din Japonia a fost antrenată ultima oară de Wim Fissette. Fostul lider mondial a ajuns la un acord cu Mouratoglou, cel care a fost implicat în cazul de dopaj al Simonei Halep. Osaka și Mouratoglou s-au antrenat deja la un centru din Los Angeles.

Patrick Mouratoglou o va antrena pe Naomi Osaka

Osaka și Mouratoglou au fost surprinși în această dimineață la o ședință de pregătire din Los Angeles. Cele două părți au început tratativele înainte de US Open. Legătura dintre Patrick și Naomi a fost realizată rapid, iar cei doi au început colaborarea.

Osaka a avut parte de un sezon sub așteptări. Sportiva din Japonia nu a reușit să depășească un tur doi la vreun Grand Slam. Mai mult decâ atât, a ajuns cel mai mult două sferturi de finală, fără să câștige vreun turneu.

Naomi Osaka, foto: Imago Images

Se află în acest moment pe locul 75 WTA, departe de forma pe care a arătat-o în perioada 2019-2020.

Mouratoglou l-a pregătit ultima oară pe Holger Rune, însă a fost o experiență care s-a încheiat rapid. Numele lui Patrick Mouratoglou a fost legat în ultimii ani de cazul de dopaj al Simonei Halep.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a concluzionat faptul că responsabilitatea i-a aparținut echipei francezului. Baghdatis, Pavlyuchenkova, Dimitrov, Serena Williams, Tsitsipas, Halep şi Rune sunt câțiva dintre sportivii importanți antrenați de Mouratoglou în ultimii ani.

Am auzit multe voci care spun că am fost manipulată de el. Asta nu este adevărat. A fost antrenorul meu și mereu am avut încredere în oamenii cu care am lucrat...
Chiar mi se pare că dacă nu crezi în echipa ta nu poți să ai performanțe. Deci am avut încredere, am lucrat cu academia lui și cu oamenii lui și totul a fost în regulă.
Nu mi-a oferit nimic și nu mi-a dat nimic. Nu, totul a fost clar despre dopaj, deci nu este nimic făcut de el intenționat, nimic.

- Simona Halep, despre Patrick Mouratoglou

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.