FCSB a primit o nouă veste de la UEFA, de data aceasta în ceea ce privește biletele destinate suporterilor oaspeți care vor fi prezenți la meciurile de pe Arena Națională, din Europa League.
Roș-albaștrii au fost înștiințați că a fost redus plafonul pentru prețurile tichetelor, în noua ediție 2024-2025. Prin urmare, fanii adverși vor achita sume mai mici pentru a fi prezenți la partidele din deplasare.
Decizia vine după o serie de proteste ale spectatorilor, în stagiunile precedente, în care UEFA a fost acuzată că analizează totul doar din perspectiva propriului buget, nu și în sprijinul iubitorilor de fotbal.
FCSB, noi calcule. UEFA a plafonat prețurile biletelor pentru fanii oaspeți
Pentru FCSB, cele patru partide de pe Arena Națională vor reprezenta o adevărată rețetă financiară, iar primele semnale sunt mai mult decât promițătoare. Din informațiile Gazetei Sporturilor, în mai puțin de 24 de ore, campionii României au vândut deja un număr impresionant de abonamente.
Astăzi, la 17:00, s-a ajuns la pragul de 19.250 de pachete comercializate, iar în cele două peluze mai sunt disponibile tichete doar la inelul 3. Pentru FCSB, și biletele pentru oaspeți vor aduce sume consistente.
Din dorința de a face fotbalul accesibil pentru toți suporterii, UEFA a decis ca în noua ediție de Europa League, fanii oaspeți să nu plătească mai mult de 40 de euro pentru a accede la meciurile favoritelor lor, ce se vor disputa în deplasare. Decizia este una în premieră întrucât biletele nu au fost niciodată reduse, ci întotdeauna plafonate la o cotă maximă, ultima dată în 2019.
Aceeași măsură se va aplica și pentru celelalte două competiții europene intercluburi: 50 de euro vor plăti fanii oaspeți în Liga Campionilor, respectiv 20 de euro în Conference League.
4 milioane de euroar putea încasa FCSB doar din vânzarea pachetelor și a biletelor pentru meciurile de acasă din Europa League
În urmă cu patru ani, UEFA ridica plafonul maxim la 77 de euro pentru Champions League și 45 de euro pentru cea de-a doua competiție europeană.
Hotărârea vine după o consultare extinsă cu Asociația Cluburilor Europene (ECA) și Football Supporters Europe (FSE).
Decizia marchează un alt pas-cheie în reafirmarea angajamentului UEFA de a îmbunătăți experiența de meci pentru toți fanii. Prin introducerea unor politici mai favorabile fanilor, ne continuăm misiunea de a menține fotbalul ca un sport incluziv, în care suporterii care călătoresc în Europa, pentru a-și urma echipele, sunt apreciați și recunoscuți.
- Aleksander Ceferin, președintele UEFA
- Prețul biletelor pentru suporterii oaspeți, în alocarea de 5% din capacitatea stadionului, nu trebuie să depășească prețul plătit pentru biletele destinate adulților, dintr-un sector comparabil al stadionului, care sunt vândute suporterilor echipei gazdă (inclusiv biletele vândute deținătorilor de abonamente, persoanelor care sunt membri).
Suporterii lui Manchester United și Olympiacos ar putea umple sectoarele oaspeților
Dintre cele patru adversare pe care FCSB le va întâlni pe Arena Națională, grecii de la Olympiacos și fanii lui Manchester United au toate șansele să umple zona destinată oaspeților.
În plus, nu este exclus ca aceste două cluburi să primească mai multe bilete decât prevede minimul impus de UEFA, dacă vor solicita.
În schimb, FC RFS, din Lituania, respectiv formația daneză FC Midtjylland nu sunt însoțite de regulă de către fani la meciurile de pe Continent, acesta fiind și motivul pentru care roș-albaștrii au decis să scoată la vânzare pachete pentru toate duelurile de pe teren propriu.
2750este minimul de locuri pe care le vor avea oaspeții la dispoziție pe Arena Națională, în meciurile cu FCSB, din Europa League
Prețurile abonamentelor:
- Peluze - Inel 3 - 150 lei;
- Peluze - Inel 2 - 210 lei;
- Peluze - Inel 1 - 250 lei;
- Tribuna 2 - Inel 3 - 450 lei;
- Tribuna 1 - Inel 3 - 450 lei;
- Tribuna 2 - Inel 2 - 500 lei;
- Tribuna 1 - Inel 2 - 500 lei;
- Tribuna 2 - Inel 1 - 550 lei;
- VIP 3 - 1.000 lei;
- VIP 2 - 1.350 lei;
- VIP 1 - 1.650 lei;
Programul celor de la FCSB în Europa League:
- FCSB - FC RFS: 26 septembrie 2024, ora 22:00;
- PAOK - FCSB: 3 octombrie 2024, ora 22:00;
- Rangers - FCSB: 24 octombrie 2024, ora 22:00;
- FCSB - Midtjylland: 7 noiembrie 2024, ora 19:45;
- FCSB - Olympiacos: 28 noiembrie 2024, ora 22:00;
- Hoffenheim - FCSB: 12 decembrie 2024, ora 19:45;
- Qarabag - FCSB: 23 ianuarie 2025, ora 19:45;
- FCSB - Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00.
{{text}}