CFR Cluj și FCSB au remizat în etapa 9 din Superligă, 2-2, după ce ardelenii au avut două goluri avantaj grație „dublei” semnate de Louis Munteanu.
Cronică de Eduard Apostol la CFR Cluj - FCSB 2-2: Finețea lui Louis Munteanu și assist-urile apărării lui Dan Petrescu pentru remontada campioanei
Primul duel al sezonului, de pe teren, dintre CFR Cluj și FCSB. Probabil, confruntarea care se va repeta pentru bătălia decisivă la titlu! Au mai existat meciuri între patronii Nelu Varga și Gigi Becali, rămânea să vedem care e situația pe "dreptunghiul verde".
Până la urmă, în afara strategiilor și a metodelor de lucru de la cele două cluburi, totul se rezumă la ceea ce se întâmplă în iarbă. Acolo este examenul.
O fază și o execuție de clasă a lui Louis Munteanu
Partida a avut ritm, din start. S-a intrat tare. CFR a încercat să găsească o cheie prin care să deschidă „lacătul” FCSB, cu un plus de atitudine din partea lui Louis Munteanu. La ardeleni se resimte faptul că în acest start de sezon a rulat jucători cât pentru trei echipe! Olaru, cel mai lovit de pe teren, a încercat nu doar să ordoneze jocului echipei sale, ci și să producă panică în apropierea buturilor ardelenilor.
Florin Tănase (23) s-a activat mai greu, însă orice șut, sau tentativă, dă senzația de pericol pentru adversari. Prima ocazie ce-a luat ochii, cu adevărat, a fost semnată de Kamara (24), o reluare cu capul, ce a fost prinsă în doi timp de Târnovanu.
Într-o repriză săracă în ocazii de poartă, faza golului lui Louis Munteanu (36) a luminat fotbalul. Djokovic a lansat acțiunea, Simao a centrat ca la carte, iar vârful ardelenilor i-a luat fața lui Dawa, l-a ridiculizat, practic, înțepând mingea care s-a dus, docilă, la colțul lung.
Un răspuns din partea lui Louis Munteanu pentru Gigi Becali! Și o readucere aminte a modului cum atacantul a contribuit la ultimul titlu al lui Gică Hagi, luat în fața roș-albaștrilor. Apărarea campioanei a stat "în scară", golul a picat firesc în poarta lui Târnovanu.
4 goluriși un assist a bifat nouarul CFR-ului în cinci etape, având și un assist
Louis Munteanu și mesajul său „lacrimogen"
FCSB a rămas cu posesia, cu jocul mai legat, dar nu a prins poarta. Iar benzile, pe apărare, au lăsat de dorit. La pauză, s-au încins telefoanele. Logic, au fost mutări pe bandă rulantă. Au intrat Crețu, Băluță, Octavian Popescu și Daniel Popa, au ieșit Pantea, Alhassan, Baeten și Miculescu.
O altă echipă a FCSB, doar că CFR a lovit instant. Tot pe partea dreaptă a apărării campioanei. Tot cu Simao cu assist-ul și o reluare fină a lui Louis Munteanu (49). Și repetarea gestului de la primul gol, în care atacantul transmitea cuiva că plânge, probabil, o dedicație către Gigi Becali!
Prea multe "glezne", prea devreme pentru așa ceva, au venit de hac ardelenilor. Florin Tănase a insistat la o minge, iar Simao Rocha a dat cu piciorul la meciul perfect făcut de el până atunci. Băluță (59) a insistat, i-a furat mingea și a înscris, readucând campioana în meci. Unul care a devenit palpitant!
CFR a oferit, FCSB a luat cu ambele mâini
Boben (67) a băut după Simao și i-a oferit mingea lui Daniel Popa, doar că atacantul roș-albaștrilor s-a pierdut în detalii. Bolgado a dat o mână de ajutor și a îndepărtat pericolul. FCSB a căutat egalarea, logic. Octavian Popescu (75) i-a oferit prilejul unei "robinsonade" lui Mihai Popa.
FCSB din repriza a doua a fost altceva decât echipa din prima parte. A știut să profite de ajutorul acordat de a reintra în joc, a pus presiune. Aceasta și fiindcă adversara s-a retras, prematur, bazându-se pe aglomerarea spațiilor către propria poartă, mai degrabă decât pe o lovitură pe contraatac.
CFR a oferit și al 2-lea assist pentru marea rivală: Mihai Popa a scăpat mingea ca un începător la un șut nu foarte tare al lui Octavian Popescu, iar Dawa (88) a fost acolo și a împins mingea în poartă. Și când te gândești că la 2-0, pentru câteva momente, ardelenii începuseră cu "glezne", "călcâie"... FCSB a pedepsit teama CFR-ului și a revenit spectaculos, speculând rece fiecare greșeală a rivalei.
Campioana a fost recompensată pentru că a continuat să joace fotbal și schimbările au făcut diferența. Adică Gigi Becali l-a bătut la acest capitol pe Dan Petrescu?!
FINAL » CFR Cluj - FCSB 2-2
- Au marcat: L. Munteanu '36, '49 / Băluță '59; Dawa '87
- Click aici pentru statistici
- 11.252 spectatori au asistat la meci - număr oficial.
- PATRU schimbări la pauză la FCSB: au intrat Octavian Popescu, Daniel Popa, Alexandru Băluță și Valentin Crețu, au ieșit William Baeten, Baba Alhassan, David Miculescu și Alexandru Pantea.
CFR Cluj - FCSB, echipe de start:
CFR CLUJ (4-3-3): M. Popa - Mogoș, Bolgado, Boben, Simao Rocha - Fică, Djokovic, Ad. Păun - Deac (cpt.), L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Hindrich - Camora, Abeid, Keita, Kresic, R. Filip, Artean, Lucaci, Tachtsidis, Korenica, Postolachi, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
- La primul meci fără Daniel Bîrligea, titular în centrul atacului la CFR Cluj este Louis Munteanu, „flancat” de Mohammed Kamara și Ciprian Deac.
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Pantea, M. Popescu, Dawa, Panțîru - Alhassan, Șut - Baeten, Olaru (cpt.), Miculescu - Fl. Tănase
Rezerve: A. Vlad - Crețu, Oct. Popescu, Ștefănescu, D. Popa, Băluță, Musi, Ngezana, Radunovic, Luis Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous
- Scenariul anticipat de Mihai Stoica s-a adeverit: Siyabonga Ngezana începe meciul ca rezervă, după ce a acuzat oboseală în urma drumurilor bătute pentru a-și reprezenta naționala. În locul lui apare nou-venitul Mihai Popescu, titular la debutul la FCSB.
- Alte alegeri curioase la FCSB: Panțîru titular în stânga în locul lui Risto Radunovic, mutare care pare dictată de patronul Gigi Becali, Baeten folosit ca extremă dreapta, iar Băluță, Ștefănescu și Octavian Popescu lăsați pe bancă.
A: Marian Barbu (Făgăraș - Braşov)
A1: Ovidiu Artene (Vaslui - Vaslui)
A2: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe - Covasna)
Arbitru VAR: Ovidiu Haţegan (Arad - Arad)
Arbitru asistent VAR: Ferencz Tunyogi (Zalău - Sălaj)
R1: George Cătălin Roman (Timişoara - Timiş)
Stadion: CFR „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca - Cluj)
Obs. arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare - Satu Mare)
În ciuda faptului că a pierdut mai mulți jucători importanți în mercato de vară, CFR Cluj o va înfrunta pe FCSB după 3 victorii consecutive în Liga 1. Și campioana României a reușit să o învingă pe UTA în runda precedentă (2-0), după două eșecuri succesive.
Înaintea partidei dintre cele două formații, Dan Petrescu a recunoscut că echipa sa ar fi fost mai puternică dacă ultimele plecări nu ar fi avut loc, însă s-a declarat mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție.
Dan Petrescu: „Jucăm împotriva campioanei, e cel mai bun test, vedem unde suntem”
„Jucăm împotriva campioanei, e cel mai bun test, vedem unde suntem. E clar că e un meci important, nu decisiv. Mai sunt foarte multe meciuri, dar e important să câștigăm și să avem un moral bun după aceea.
Cred că cel mai bun portar din România anul trecut a fost Sava. Cu cei trei jucători (n.r.- Philip Otele, Daniel Bîrligea și Karlo Muhar) care au marcat vreo 45 de goluri împreună am fi fost mai puternici, dar, în același timp, cred în continuare că avem un lot competitiv, un lot foarte bun, cu doi jucători pe post. Sper să nu mai plece nimeni, cred că mai sunt țări unde pot pleca.
Dacă vor rămâne jucătorii de acum, sunt jucători buni. Sunt mulțumit, chiar dacă am fi fost mult mai puternici cu cei trei, dar trebuie să înțelegem situația. Sunt convins că ne putem bate pentru obiectiv. Trebuie să ne gândim toți ca obiectivul să fie play-off-ul, pentru că o să fie bătaie mare. După care putem avea alte pretenții, cum am avut mereu. N-ar trebui să ne gândim prea departe. Trebuie să o luăm pas cu pas acuma.
Avem un lot foarte bun. Dacă jucătorii vor rămâne sănătoși, eu cred că vom putea face față pe două fronturi, în campionat și în Cupa României. Eu vă zic cum văd eu situația, să ne gândim la play-off! Chiar dacă lumea o să râdă și iar o să zică nu știu ce, asta e realitatea. Trebuie să ne batem la play-off pentru că e bătaie mare acolo, cel puțin 10 echipe văd eu”, declara Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului CFR Cluj - FCSB.
La rândul său, Elias Charalambous a admis înaintea derby-ului că va profita de faptul că Daniel Bîrligea o cunoaște foarte bine pe CFR Cluj, chiar dacă nu va putea să îl introducă pe atac astăzi pe teren împotriva fostei sale echipe.
Elias Charalambous: „Bîrligea este aici ca să ne ajute, îi cunoaște bine”
În primul rând, felicitări echipei naționale pentru cele două victorii, sunt fericit pentru ce a realizat. Știm că meciul cu CFR Cluj va fi greu întrucât jucăm pe terenul lor. Suntem pregătiți după două săptămâni de pauză. Obiectivul nostru este de a merge acolo și de a câștiga toate cele trei puncte. Avem nevoie de ele.
Sunt de părere că sunt multe alte echipe ce luptă pentru titlu, pe lângă CFR. Acum este încă devreme. Liga 1 este un maraton foarte mare, nu este un sprint. În Europa trebuie să ne mișcăm mai repede, să câștigăm repede, dacă vrem să ne calificăm.
Este un drum lung, ne trebuie puncte ca să fim aproape de celelalte echipe. Scopul nostru este să câștigăm campionatul. Cunoaștem bine echipa CFR-ului. Îl are pe Dan Petrescu, știm stilul lor de joc.
Bîrligea este aici ca să ne ajute, îi cunoaște bine. Ne va ajuta și cu performanța lui din teren. La momentul actual, Chiri a simțit ceva, vom vedea, acum vorbește cu doctorul.
Elias Charalambous, antrenor FCSB
{{text}}