Legenda dinamovistă Gigi Mulțescu a murit astăzi, la vârsta de 72 de ani. Cariera lui de jucător a fost marcată de dubla cu Hamburg, din Cupa Campionilor Europeni, în 1983.
În noiembrie 2023, Dinamo a aniversat 40 de ani de la eliminarea lui Hamburg din Cupa Campionilor Europeni, unul dintre cele mai mari rezultate din istoria clubului.
Gigi Mulțescu marcat câte un gol în fiecare manșă contra germanilor, dar n-a putut participa la evenimentul de anul trecut. Sănătatea îi era șubredă încă de atunci. Într-un gest de o noblețe caracteristică, nea Gigi transmitea o scrisoare emoționantă.
Scrisoarea emoționantă transmisă de Gigi Mulțescu în urmă cu un an
Dragii mei, îmi permit să mă adresez astfel tuturor celor de față deoarece sunt convins că toți cei prezenți la acest eveniment au venit din dragoste pentru noi, cei care am făcut posibil acest lucru, din dragoste pentru fotbal si pentru Dinamo.
Prin urmare considerați-mă și pe mine prezent în mijlocul vostru dacă nu fizic, cel puțin cu sufletul. Dacă un peștișor auriu mi-ar spune că îmi poate îndeplini o dorință nu aș alege sănătatea pentru că de acum încolo nu ne mai așteptăm la o tinerețe fără bătrânețe ci aș alege să mă întorc pe drumul umblat și să retrăiesc momentul Hamburg.
Toată acea frumoasă nebunie, acea bucurie sinceră, acel vis ce ni s-a îndeplinit cu toate că eram atât de mici pentru un vis atât de mare. M-am întors cu tramvaiul de la meci împreună cu familia și eram atât de fericit, încât mi se părea că acel tramvai era cea mai minunată mașină care mă putea duce spre casă, unde să pot savura în liniște, în miez de noapte tot ce am trăit. Am visat la asemenea momente și ii mulțumesc lui Dumnezeu că acele vise s-au transformat în realitate. Iubesc Dinamo, iubesc fiecare fir de iarbă din gazonul pe care am călcat, vestiarele, tribunele, din care eram ovationați sau uneori injurați, iubesc amintirile și viața pe care mi-a oferit-o fotbalul in cadrul acestui club.
Așadar, va doresc petrecere frumoasă și toate gândurile mele bune se îndreaptă spre colegii mei de echipă și spre voi toți ceilalți prezenți aici pentru a ne sărbători. Mulțumesc comunității suporterilor din Germania pentru superbul cadou pe care mi l-au trimis (cele două poze mari cât un afiș). Nici nu știam că am fost atât de frumos într-una și că puteam să fiu atât de furios în alta. Sunt două imagini ale minunatelor vremuri petrecute la Dinamo.
Aplauze pentru voi toți!
- Gigi Mulțescu, în noiembrie 2023
Dinamo - Hamburg 3-0, meci de referință din cariera lui Gigi Mulțescu
Dinamo - Hamburg 3-0
- Cupa Campionilor Europeni, turul 2, prima manșă, 2-3 la retur
- 19 octombrie 1983, București
- Stadion: "23 August". Spectatori: 70.000
- Au marcat: Augustin (28'), Mulțescu (62'), Orac (79')
Dinamo: Moraru - Rednic, I. Andone, Al. Nicolae, I. Marin - Mulțescu, Dragnea, Custov - Țălnar (67' Movilă), Augustin, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor
Hamburg: Stein - Kaltz, Hieronymus, Jacobs, Schroeder (26' Hansen) - Hartwig, Rolff, Groh, Magath - Schatzschneider, Milewski. Antrenor: Ernst Happel
{{text}}