Gigi Mulțescu, legendarul mijlocaș al lui Dinamo, a decedat astăzi, 15 septembrie, la vârsta de 72 de ani. Gazeta Sporturilor vă prezintă două detalii uitate din cariera fostului mare mijlocaș al „câinilor roșii”.
Gheorghe Mulțescu ar fi putut debuta în fotbalul mare pentru Steaua, marea rivală a „câinilor roșii”. Mulțescu a fost junior al „militarilor” și a fost plăcut de antrenorul Ștefan Kovacs, care l-ar fi promovat la prima echipă a roș-albaștrilor.
Gigi Mulțescu, juniorul Stelei București
Kovacs a plecat însă în 1971 să o antreneze pe Ajax Amsterdam, după ce olandezii au câștigat prima Cupă a Campionilor Europeni dintre cele patru din istoria lor. În locul său, pe banca Stelei a venit Gheorghe Constantin, care l-a promovat pe Vasile Aelenei. Constantin și-a dorit să aducă la prima echipă doar un jucător din academia „militarilor”.
Astfel, Gigi Mulțescu a ajuns la Jiul Petroșani, pentru care a evoluat între anii 1971-1979, până să ajungă să îmbrace tricoul lui Dinamo între anii 1979-1985.
A revenit pe teren la 41 de ani
Gigi Mulțescu a antrenat-o pentru prima oară pe Dinamo în sezonul 1990-1991. Mulțescu avea o misiunea dificilă, deoarece „câinii” erau campioni en titre în ediția precedentă, cu Mircea Lucescu pe bancă.
Regretatul mijlocaș a pregătit-o pe Dinamo în meciurile din Cupa Campionilor Europeni cu St. Patrick's Athletic (Irlanda, 5-1 pentru „câini” la general) și cu FC Porto (0-4). Fără nicio explicație, Gigi Mulțescu a fost demis din funcția de tehnician principal de la Dinamo și a ajuns în sezonul 1991-1992 în postura de antrenor-jucător la Poiana Câmpina, într-o stagiune ciudată a Ligii a 3-a. La acea vreme, trebuia să rămână doar 4 serii din 12. Prin urmare, doar 4 echipe puteau supraviețui în Liga a 3-a.
Gigi Mulțescu umplea stadionul din Câmpina
Stadionul din Câmpina, unul dintre orașele din România unde Dinamo este cea mai populară echipă, se umplea de fiecare dată ca suporterii să îl vadă pe Gigi Mulțescu jucând la 41 de ani. Cu Mulțescu în ipostaza de antrenor-jucător, Poiana Câmpina a terminat pe locul 2 campionatul, fără să aibă emoțiile retrogradării în al patrulea eșalon.
La Câmpina a avut loc finalul propriu-zis al carierei de fotbalist a lui Gigi Mulțescu și o continuare a celei de antrenor, după o primă dezamăgire pe banca lui Dinamo, pe care a mai pregătit-o de cinci ori în anii 2008, 2013, 2020 și 2021.
{{text}}