Câine până la moarte și dincolo de ea! Expresia i se potrivește pe de-a întregul lui Gigi Mulțescu.
E greu să scrii despre un om care tocmai a murit, cu toate că va rămâne viu în memoria celor ce l-au cunoscut sau a celor care au auzit povești frumoase despre el. E dureros și frustrant, fiindcă a fost un om bun. Poate, uneori, prea bun.
Un om tare bun
Domnul Mulțescu, domn profesor, nea Gigi... Până să devină „SMURD”, poreclă-simbol primită în semn de respect și de recunoștință pentru modul cum a știut mereu să salveze din situații critice echipele pe unde a fost, fostul mare fotbalist dinamovist a fost un om simplu, onest, care și-a respectat meseria și numele.
A lăsat de multe ori de la el, mai ales în relația cu Dinamo! A se citi multe, multe mii, poate zeci de mii, de euro.
Îmi sună permanent în cap când scriu acest text „a fost un om bun”. Într-o lume de multe ori rea. N-a avut dulceață în vorbe ca să știe să-și apropie jurnaliștii, chiar și jucătorii, dar toți l-au plăcut pentru sinceritatea lui și pentru mesajul pe care ți-l transmitea. Să muncești, în ceea ce faci, ca să fii mai bun, tu, în primul rând, apoi, astfel, să-ți ajuți echipa.
Din punctul meu de vedere, din discuțiile pe care le-am avut de peste două decenii, cu asta am rămas din dialogurile cu dânsul. I-am apreciat mereu felul direct de a vorbi. Era de o inteligență deosebită și spunea lucruri cu miez. Doar că nu dorea să epateze.
N-a vrut niciodată. Nici în viață, nici în fotbal. De la felul său de a se îmbrăca până la ceea ce spunea, în fața echipei, în fața jurnaliștilor, în particular. Un antrenor (mult) subapreciat. Ceea ce sigur l-a durut de-a lungul anilor. Deși a clădit echipe și a resuscitat cluburi în România, având rezultate remarcabile și în Turcia. Țară a cărei cetățenie a dobândit-o și pe fondul performanței personale de acolo.
La dânsul vorba era vorbă!
Fără să prind la TV, nu mai vorbesc de pe stadion, momentele în care făcea performanță în tricoul marii sale iubiri, l-am descoperit pe domnul Mulțescu la începutul anilor 2000. La Sportul Studențesc. Revenit în România după un periplu în Turcia, cu aerul unui antrenor modern într-un fotbal gri în care domina Cooperativa.
N-o să uit niciodată cum m-a introdus la Săftica, la un amical-secret al tricolorilor cu "studenții" din Regie, în baza naționalei de atunci. Am intrat, pe șest, în mașina dânsului, un 4X4 ce mi se părea enorm pentru acele vremuri, alături de alți prieteni. Acolo m-a introdus ca să redau corect componența echipelor și marcatorii, călcându-și pe suflet după ore întregi de "negocieri", cu mențiunea de a nu deconspira eventuale detalii ce ar fi putut fi vizibile în cantonamentul-cazemată al primei reprezentative.
Recunosc că m-am bucurat foarte mult de faptul că Sportul Studențesc nu doar că nu a pierdut acel amical, dar a avut momente în care a dominat meciul și am transmis colegilor din redacție acest amănunt. Singurul detaliu cu care am ieșit din promisiunea făcută dumnealui. Voiam să-i răsplătesc, cumva, sprijinul și să-i răspund, așa cum puteam, la gest. Viața ne-a dat reîntâlnire de multe ori, peste tot prin Liga 1 și, mai ales, la Dinamo.
Și, întotdeauna, a răspuns prezent la orice invitație, la Gazeta Sporturilor. „Dacă ți-am confirmat de prima dată, de ce mă mai întrebi?!” era o replică-dojană, când îl chestionam dacă poate să vină la gală sau la vreun interviu. Așa a fost mereu: dacă a spus o vorbă, vorbă a fost!
După ce, alături de colegul fanatic după statistică, Liviu Manolache, am dedicat o pagină specială lui Gigi Mulțescu în 2018, când a bifat o bornă specială în fotbal, dumnealui m-a sunat și mi-a/ne-a mulțumit. Era după miezul nopții și am stat la taclale câteva ore. Era o plăcere să-l asculți cum vorbește, cu voluptate, cu patimă, despre fotbal. Chiar dacă a avut mereu un ghimpe că nu a fost apreciat pe măsura a ceea ce a oferit...
Cel mai reprezentativ dinamovist din ultimii 5 ani
Știam de la prima întâlnire, într-o locație pe la Piața Universității, de poveștile lui nea Gigi de la Dinamo. Le-am auzit pe repeat, dar, pe cuvânt, îmi plăceau de fiecare dată. Și mi-ar plăcea să le mai aud și-acum, măcar o dată, spuse de dânsul.
De la meciuri până la cum "șuiereau pietrele pe la capul meu în acele momente când Dinamo vânduse toată echipa și m-au chemat pe mine să refac lotul...". Atenție, povestea este din 1990, când s-a evaporat o întreagă echipă de clasă! Aaa, povestea s-a repetat, iar nea Gigi a fost adus de către "câini" să facă și să refacă echipe. Dinamo, în prim- plan, cu precădere. Dar au fost și alții, Petrolul, U Cluj, Poli Timișoara, Ceahlăul, Astra, Universitatea Craiova. Și lista e mai lungă, CV-ul dânsului e bogat.
Cei mai mulți s-ar putea să-l cunoască pe Gigi Mulțescu, antrenorul lui Dinamo din ultimele două mandate. Cred că a fost cel mai reprezentativ dinamovist al ultimilor cinci ani! Unii cu mai multă fiere, decât miere, pentru "câini". Pentru ceea ce a făcut - și când a făcut, în ce momente a făcut și cum a făcut! - pentru Dinamo.
Nu cuantificăm aici meritul suporterilor, simpli, ai echipei, care au ținut brand-ul/echipa/clubul în viață, vorbim strict de personaje.
A dormit și cu masca de protecție pentru a-i fi bine lui Dinamo!
„Doar Gigi Mulțescu” a fost o titrare a unei pagini din Gazeta Sporturilor la un nou heirup la care domnul Mulțescu s-a înhămat. Pe bani puțini, pe promisiuni, care, uneori, nu au fost onorate, pe a marșa pe spiritul său de dinamovist. Pe dorința lui de a fi în iarbă și, mai ales, la Dinamo.
Niciodată n-a fost chemat când a fost bine, ci doar când a fost rău! Iar după ce-a salvat echipa, cum a putut, cum a bătut și vântul verii 2020 în fotbalul românesc, l-au aruncat mișelește niște tiriplici cu pantofi luați de la second hand.
Pe un om care dormea cu celebra mască de protecție, noapte de noapte! „Bre nea Gigi, cum, Doamne iartă-mă!, poți să respiri?! Nu ți-e frică?! Poate pățești ceva”. „Edi, așa ne-au zis de la club, să ne protejăm, să nu aducem ceva la echipă, vreun virus, nu mă joc cu astea... Și pe soție am pus-o să poarte și în casă, peste tot. Nu mă joc!".
Ca apoi să-l arunce din casa lui, Dinamo a fost casa lui!, și fără banii promiși. Ce-a făcut domnul Mulțescu? A mers la proces sau la TAS? Clasic pentru el: a revenit un an mai târziu în alb și roșu ca să mai bifeze un miracol. A trecut peste orgolii, a pus Dinamo pe primul loc, iar pe el pe al doilea.
Mai sunt multe de discutat despre acest om bun, care s-a dus enervant de repede, vorba unui alt colos dinamovist, Ioan Andone... Îmi pare rău că nu mai am cui să-i spun „La mulți ani!” pe 11 noiembrie și să-i urez diverse lucruri simple.
Mulțumesc pentru tot, nea Gigi, domn profesor, domnule Mulțescu, a fost un privilegiu să vă cunosc!
Iubesc Dinamo, iubesc fiecare fir de iarbă din gazonul pe care am călcat, vestiarele, tribunele, din care eram ovaționați sau uneori înjurați, iubesc amintirile și viața pe care mi-a oferit-o fotbalul în cadrul acestui club
Gigi Mulțescu
{{text}}