Fostul internațional Basarab Panduru (54 de ani) i-a luat apărarea lui Alexandru Mitriță (29), după ce fotbalistul de la Universitatea Craiova a executat lamentabil un penalty în eșecul cu Poli Iași, scor 0-2, din runda #9 din Superliga.
Abia revenit de la echipa națională, Alex Mitriță a avut ocazia să aducă egalarea pentru olteni în duelul din Copou, după ce Guilherme a comis henț în careu.
Mitriță s-a lăsat pe spate și a trimis balonul la un metru peste poartă. Execuția defectuoasă i-a costat scump pe olteni. Nu au reușit să egaleze la unu și au pierdut partida, 0-2.
GALERIE FOTO. Penalty-ul ratat de Alex Mitriță în Poli Iași - Universitatea Craiova
Basarab Panduru consideră că Mitriță a luat decizia corectă în momentul în care a ales să șuteze pe sus. Spune că din cauza gazonului foarte prost, grav avariat pe ploaie, se impunea doar o execuție pe sus. Astfel, îi gasește scuze fotbalistului pentru execuția ratată total.
Basarab Panduru îi ia apărarea lui Alexandru Mitriță, după penalty-ul executat defectuos: „Terenul a fost prost și se poate să dai și așa”
„A executat peste poartă pentru că e terenul prost şi se poate să dai şi aşa. A vrut să dea tare, la plasa laterală şi probabil că i-a fugit puţin piciorul, aşa cum e normal pe un teren ca acesta.
Trebuie să dai sus în primul rând, pentru că dacă e terenul prost nu poţi da pe jos. Dacă te-ai dus cu piciorul stâng şi ţi-a alunecat puţin, probabil de asta dai peste poartă.
El a vrut să dea la semiînălţime, la plasa laterală, după părerea mea aşa trebuie să dai”, a spus Basarab Panduru, conform primasport.ro.
{{text}}