Cealaltă Cristina Neagu: bani și dictatură

Anunțul retragerii Cristinei Neagu a produs un val de emoții în spațiul public. Dincolo însă de fantastica handbalistă care-și încheie cariera la 37 de ani există și o latură ascunsă a sportivei. Iar lucrurile trebuie spuse deschis la ora concluziilor!

Au trecut deja câteva zile de când Cristina Neagu a anunțat în mod oficial ceea ce se intuia deja din vară: spune adio handbalului la finalul sezonului. E ieșirea de sub lumina reflectoarelor a unei sportive excepționale, care a coagulat de-a lungul anilor valuri de emoții și speranțele unui public însetat de rezultate mari și de meciuri memorabile.

La ora când se trage linia, just e pentru toată lumea să spunem însă și lucrurile care nu convin. Acelea rămase până acum undeva în umbră, pentru a face loc adjectivelor strălucitoare și frazelor mângâietoare.

Lista pe care Cristina Neagu nu ar vrea s-o vadă niciodată:

E o întreprindere sanitară pentru a înțelege rotund povestea nefardată a unei handbaliste minunate. Și spre a întipări în memoria generațiilor următoare imaginea completă a unei Cristina Neagu care a însemnat nu doar bronzul Mondial (2015) și european (2010), nu doar Liga Campionilor cucerită cu Buducnost (2015), ci și următoarele:

• n-a adus niciun trofeu României, Mondial, European sau Olimpic, pe măsura notorietății de ”Messi de pe semicerc”
• n-a câștigat nimic la nivel european pentru vreun club din România
• s-a focusat cu precădere spre trofee personale, titluri de golgeter și cea mai bună jucătoare din lume, de 4 ori, în topuri stabilite însă nu de specialiști, ci, cu precădere, în urma votului emoțional al publicului
• în culisele handbalului se rostogolesc de ani buni povești incredibile despre un ego exacerbat al Cristinei Neagu în raport cu antrenori, colege, conducători, care s-au aliniat fără crâcnire în fața piruetelor bucureștencei, din dorința de a nu o călca pe bombeuri. Iar un numitor comun ar fi acesta: cine nu-i intră în grații lui Neagu, zboară în secunda unu, indiferent de nume!

Și, întru posteritate, să aflăm și câteva episoade mai puțin glamour, așa cum au răsuflat ele din spatele cortinei. Episoade pe care, probabil, armata de marketing și promovare din jurul lui Neagu le va privi cu furie, dar pe care publicul merită să le atașeze la piesele finale dintr-un puzzle care stă să se închidă.

1. Transferul ratat la Hypo, cea mai faimoasă formație din istoria handbalului feminin

Puțină lume știe că, în 2005, Cristina Neagu a fost la un pas să ajungă la Hypo Viena, cea mai faimoasă formație din handbalul feminin, cu 8 Ligi ale Campionilor în palmares. Se întâmpla după ce România a cucerit argintul la Europeanul de tineret din Austria, iar bucureșteanca a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare a competiției.

Atunci, faimosul patron al lui Hypo, Gunnar Prokop, s-a izbit de cereri care, pentru o puștoaică de 17 ani, i s-au părut inacceptabile. Era vorba despre un salariu de 3.000 euro pe lună, plus bonusuri, și un contract pe doar 2-3 ani. Asta numai pentru o speranță la vremea respectivă, zero certitudine. În plus, ar fi trebuit să achite la Federația Română o grilă între 30.000 și 50.000 euro.

Prokop viza, în primul rând, un angajament mai lung, pe 5-6 ani. Scopul: să nu ajungă în situația să o formeze și s-o lanseze în handbalul mare, după care s-o scape către danezi, gen Viborg, rivalii de unde veneau bani mai mulți.

Ca și pe durata întregii sale cariere, interfața a fost în 2005 prima sa antrenoare de la CSȘ 5, Maria Covaci, devenită un fel de agent. ”A fost imposibil de ajuns la o înțelegere, au ținut cu dinții de niște condiții exagerate la acel moment”, povestește pentru GSP o sursă implicată în negocierile din urmă cu 19 ani. Astfel, Neagu a ratat șansa de a se alătura pe lista celorlalte românce care au îmbrăcat de-a lungul vremii tricoul lui Hypo, între care Edith Matei, Sorina Lefter, Paula Ungureanu, Simona Spiridon, Liliana Țopea sau Gabriela Rotiș.

2. Amprenta gri de la Brașov: „Nu saluta pe nimeni în cabină”

Cristina Neagu a ajuns la Brașov în 2006, la vârsta de 18 ani. Apariția în vestiarul de sub Tâmpa a produs repede valuri datorită stilului arogant afișat de puștoaică încă de la sosire.

”Nu saluta deloc atunci când intra în cabină, motiv pentru care s-au și creat niște clinciuri cu fetele, care i-au reproșat atitudinea superioară. Au luat-o la un moment dat mai tare din cauza aerului său zeflemist”, reconstituie scenele pentru GSP oameni implicați în viața echipei la momentul respectiv.

3. Devoratoarea de antrenori: cazul Petar Kovacs la Oltchim

Vreme de patru sezoane, 2009-2013, a evoluat la Oltchim, unde salariul lunar a pendulat între 10.000 și 12.000 euro. Dar aproape doi ani a stat pe margine din cauza unei leziuni la umărul drept.

A fost momentul când Ion Țiriac a intervenit, i-a recomandat un medic la New York, iar operația, circa 100.000 de euro, ar fi fost suportată tot de omul de afaceri.

„Dar Cristina avea fir direct la directorul combinatului, Constantin Roibu, și-l sărea în mod frecvent de la discuții pe președintele Ion Gavrilescu. În felul acesta a și influențat decisiv demiterea antrenorului maghiar Petar Kovacs, care a rezistat doar circa patru luni la Oltchim, la începutul sezonului 2010-2011. Nu-i plăceau deloc antrenamentele fizice mai dure pe care le impusese tehnicianul respectiv și a presat personal la Roibu pentru a-l îndepărta. Cristina a fost atunci unul dintre capetele revoltei”, relatează persoane din anturajul Oltchimului în acele vremuri.

Într-adevăr, Kovacs, locul 4 cu naționala de handbal masculin a Ungariei la Olimpiada de la Seul 1988, a stat doar în prima parte a sezonului început în vara lui 2010. Asta deși semnase un contract pe 3 ani. Ulterior demiterii, declara: ”Jucătoarele de la Oltchim nu au susţinut niciodată nici un antrenor. Ele au impresia că suntem nişte şosete de care se debarasează când au chef. La Vâlcea situaţia se schimbă de la o zi la alta. În orice moment poate izbucni scandalul. Există deja o tradiţie a antrenorilor daţi afară de jucătoare la Oltchim. Asta le-a dat o forţă extraordinară. În astfel de condiţii niciun antrenor nu poate rezista”.

4. Goana după munți de bani pe zero performanțe externe la CSM București

La CSM București își încheie cariera fără niciun trofeu internațional și cu șase rateuri la rând în materie de acces în Final Four-ul Ligii Campionilor. Visul aducerii trofeului la București a rămas o Fata Morgana.

În schimb, folosește ultimele luni de contract cu CSM București pentru o caravană națională susținută de partenerul său personal, per-so-nal, BRD, în timp ce salariul faraonic îi curge în continuare: încă 250.000 de euro într-un sezon compromis complet din punct de vedere sportiv.

Mulțumim, Cristina Neagu! Și, fără a-i știrbi din anvergură lui „Messi al handbalului”, să nu uităm că au mai existat Victorița Dumitrescu, Anna Stark Stănișel (triple campioane mondiale, în 7 și în 11), Simona Arghir, Mariana Tîrcă, Edith Matei, Luminița Huțupan sau Sorina Lefter. Asta ca să ne dăm seama că rațiunea e încă înaintea emoțiilor și a emoticoanelor smulse frivol prin campanii publicitare. Hai, România!