Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

„Două vedete sacrificate, 4 jucători bătuți în cuie” » Cum ar arăta FCSB cu noul sistem ordonat de Becali

FCSB a remizat cu CFR Cluj, 2-2, în etapa cu numărul 9 din Liga 1 / foto: Imago Images

Articol de Alexandru Barbu   —  marți, 17 septembrie 2024

Raul Rusescu, de două ori campion cu FCSB, a analizat la GSP Live posibilitatea ca roș-albaștrii să evolueze cu un singur mijlocaș defensiv, în sistemul 4-1-4-1.

Gigi Becali a anunțat deja această intenție, recent a spus chiar că se gândește la o formulă cu 3 stoperi. Oricum, patronul campioanei vrea să vadă pe teren o formulă cu un singur mijlocaș defensiv, Șut, și doi interi: Olaru și Tănase.

VIDEO. Raul Rusescu: „Pe hârtie, nu arată rău FCSB în 4-1-4-1. Dar Tănase și Olaru vor fi sacrificați”


Problema la acest sistem e că doi jucători vor fi sacrificați: Olaru și Tănase. Olaru a jucat «număr 10» și a fost decisiv și anul trecut, și la începutul acestui sezon. A fost mai aproape de poartă, a avut oportunități să marcheze.

În acest sistem, va fi mai mult efort pentru el și pentru Tănase. La Cluj, Tănase venea să primească mingea în 40 de metri proprii, ceea ce înseamnă nimic pentru un jucător de care Steaua are nevoie în ultimii 40 de metri, în jumătatea adversă, nu în propria jumătate”, a declarat Rusescu la GSP Live.

„Pe hârtie, nu arată rău. Ei trebuie să găsească o soluție prin care Tănase și Bîrligea să joace împreună. Bîrligea e un jucător care atacă spațiile, care pleacă în adâncime, nu vine tot timpul la primit. Atunci, Tănase și Olaru pot juca mai sus și pot pune o presiune mai mare pe apărarea adversă, dar asta ar însemna ca extremele să se apere mai mult”, mai spune expertul GSP Live.

Cum ar putea arăta FCSB în 4-1-4-1: Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Șut - Al. Băluță, Fl. Tănase, Olaru, Oct. Popescu - Bîrligea.


„Din păcate, la momentul ăsta, față de play-off-ul sezonului trecut, nu avem o idee clară despre cum ar putea arăta o echipă-tip a FCSB-ului. Sunt prea puține posturi fixe, bătuți în cuie sunt doar Tănase, Olaru, Dawa și Târnovanu. Așa cred eu, la acest moment”, a conchis Raul Rusescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.