Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

„Unde a dispărut?” » Nu-și explică decizia luată de Șumudică la Rapid

Rapid are o singură victorie în primele 9 etape

Articol de Alexandru Barbu   —  marți, 17 septembrie 2024

Raul Rusescu nu înțelege de ce Paul Iacob nu mai joacă la Rapid.

Stoperul în vârstă de 28 de ani nu a evoluat deloc sub comanda lui Marius Șumudică și are un singur minut bifat în precedentele 5 etape.

În mandatul lui Lennon, Iacob a fost titular în primele 4 runde. Acum, Șumudică mizează în axul defensivei pe cuplul Săpunaru-Pașcanu.

VIDEO. Raul Rusescu: „Paul Iacob n-ar fi trebuit să dispară din echipa Rapidului”


Ce s-a întâmplat cu Iacob? A dispărut dintr-odată de la Rapid. Cred că ar trebui să le dea de gândit celor de la Rapid această chestiune. Poate ar trebui să revină cuplul de fundași centrali Săpunaru-Iacob.

Iacob a făcut un sezon bun anul trecut, și în urmă cu doi ani. Deși cred că acel conflict cu suporterii l-a afectat. N-ar fi trebuit să dispară din echipă, e un jucător bun pentru Liga 1 și pentru Rapid”, a declarat Raul Rusescu la GSP Live.

Luni seară, Rapid a pierdut cu U Cluj, 0-2, și e pe locul 11 în campionat. Din informațiile GSP, Paul Iacob a acuzat probleme medicale înaintea disputei cu „studenții”.


Ce soluții are Rapid pentru postul de fundaș central:

  • Paul Iacob;
  • Alexandru Pașcanu;
  • Cristian Ignat;
  • Filip Blazek;
  • Cristian Săpunaru;
  • Cristi Manea.
Paul Iacob evoluează din 2022 la Rapid

39 de meciuria bifat Paul Iacob pentru Rapid în sezonul trecut

Marius Șumudică: „Nu se poate așa ceva! Nu accept”

Iată ce a declarat noul antrenor al Rapidului la finalul eșecului cu U Cluj:

„N-am făcut nimic din ceea ce am lucrat în ultimele două săptămâni. O scuză între ghilimele ar fi că am avut zece jucători plecați la lot, nu am putut face un cantonament.

Nu putem fizic, pierdem dueluri multe. Am întâlnit o echipă bună, ne-au pasat, mijlocul nu l-au schimbat niciodată. Bine, noi am avut posesia peste 50%, cred că e prima dată când Rapidul domină așa.

Nu știm să atacăm pozițional, i-am plimbat ca la handbal și degeaba. Nu găsim soluții pe atacul pozițional. În momentul de față pierdem toate duelurile 1 la 1. Trebuie să lucrăm, nici nu pot să-i încarc foarte mult pe jucători, sunt mai multe de discutat...”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.