Notti magiche per sempre. Totò și Luca, pereche în Rai!

S-a mai stins o stea de pe cerul fotbalului italian. După Gianluca Vialli, plecat mult prea devreme din iarba pe care a respirat-o îndeaproape chiar când a devenit șeful delegației Sqaudrei Azzurra la penultimul EURO, câștigat de trupa lui Roberto Mancini, „geamănul” de la Doria, la 20 de luni distanță s-a prăpădit și cel care ne-a făcut pe toți, imediat după așa-zisa Revoluție, să trăim veritabile nopți magice la Coppa del Mondo. Totò Schillaci s-a ridicat la Ceruri.

Și nu doar suferind pentru „tricolorii” pregătiți de nea Imi Ienei, ajunși după muuultă vreme la regalul fotbalului mondial. Totò Schillaci, supranumit atunci foarte potrivit „Salvatore della Patria” (așa cum fusese charismatic botezat de mama sa care i-a dat viață în Palermo, pe 1 decembrie 1964, anul în care în multe țări vestice s-au născut „decrețeii”!), n-a putut conduce Italia până în finală cu golurile sale pe bandă rulantă, dar a fost idolul Peninsulei!

Emana bucurie din toți porii și părea scos din minți la goluri

Schillaci abia debutase cu două luni și un pic înaintea startului pregătirilor Sqaudrei Azzurra, integralist în amicalul jucat la Basel (1-0) contra Elveției lui Chapuisat și Koller, antrenată de Uli Stielike.

6goluri și un assist a reușit Totò Schillaci în cele 7 partide jucate în tricoul Squadrei Azzurra la Coppa del Mondo 1990. Mai are 9 selecții pentru naționala Italiei și un gol. Ultima oară i-a cântat „Fratelli d'Italia” acum 33 de ani, la 1-2 într-un amical cu Bulgaria (33 de minute), înlocuindu-l pe Lombardo. Colegi îi erau atunci Zenga, Baresi, Maldini, Giannini, Mancini și Vialli, cu Azeglio Vicini pe banca tehnică

Azeglio Vicini era cel care l-a pus al doilea vârf în formula de start a reprezentativei Italiei, alături de celebrul pe-atunci Andrea Carnevale, proaspăt câștigător de „scudetto” cu Napoli, la care regretatul Diego Armando Maradona (dispărut cu doar 100 de zile mai în vârstă decât Schillaci!) era „Sfânt”.

Fanii îl cereau să fie titular și la Mondial, iar Vicini a cedat presiunii, deși nu era prea convins că poate fi o soluție grozavă în atac. Dovadă și ce scria atunci critic Gazzetta dello Sport: „Este un atacant central ce se bucură de ambuscade. Selecționerul nu putea să nu apeleze la el. Unii strâmbă din nas în fața lui. E un intrus!

Am avut mereu mingea în cap și așa am reușit să evit problemele

Toto Schillaci, fost atacant italian

Nu prea există armonie în cursele sale, în șuturile sale, în plimbările sale prin suprafața de pedeapsă adversă. Are un corp robust, cu trăsături sălbatice. Când sprintează, are avântul unei șopârle care iese dintr-o crăpătură”. Dar reptila rară cu sânge fierbinte nu a avut nevoie decât de o clipă pentru a cuceri zeci de milioane de suflete pătimașe după fotbal acum 34 de ani.

Schillaci și Vialli, cuplul ofensiv la CM '90, au creat primul gol

Și pe 9 iunie 1990, ziua „botezului” său oficial la națională, purtătorul tricoului azzurro cu numărul 19 (9 era luat de Carlo Ancelotti, iar celălalt atacant din 4-4-2-ul clasic pe-atunci, Gianluca Vialli - decedat, ce sinistră asemănare!, aproape la aceeași etate, 58 de ani și 6 luni - avea 21) bătea cu foc la porțile istoriei cu un gol, după doar trei minuțele, în poarta lui Lindeberger.

O musculatură tonifiată, dar nu hipertrofică, și o chelie incipientă l-au făcut pe Toto un om obișnuit. El este un corp care se amestecă în mulțime. Unul dintre noi. Da, înainte de a-și aparține, Schillaci a fost un minunat rezumat al micilor noastre defecte

Gazzetta dello Sport, cotidian italian

O reușită cu capul la care, altă coincidentă!, lucrase dumnezeiește Vialli, titular de drept atunci la națională și care tocmai ce cucerise Cupa Cupelor cu Doria (în martie 1999, o eliminase pe Dinamo în „sferturile” aceleiași C2!) și urma să devină apoi în stagiunea proximă din Serie A „il capocannoniere”, cu 17 goluri la Juventus.

59de selecții și 16 goluri a avut Gianluca Vialli în Squadra Azzurra, dintre care primele 11 le marcase înaintea CM 1990. Cel mai important de până în iunie 1990 fusese în poarta Spaniei, decisiv în succesul (1-0) din grupă la Euro '88

Atunci, grație bucuriei sale de o dimensiune și o expresivitate rămase în memoria tuturor microbiștilor, ca a unui animal de pradă fugind după victima fixată, și-a atras și apoi și-a confirmat cu vârf și îndesat (pe merit) porecla de „Salvatore della patria”. Era și justificată, pentru că era minutul 78 și tifosii de pe Olimpico murmurau și chiar fluierau prestația gazdelor CM.

A ajuns la Italia '90 după un sezon excelent în tricoul lui Juventus, echipă cu care a marcat în campionat de 15 ori. Golurile lui Totò sunt fulgere care traversează cerul Nopților Magice. Fiecare minge trimisă în plasă este o dulce epilepsie care se potolește

Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Gol după gol (excepție SUA), chiar și în eșecul cu Diego!

Completare a numelui său mic, devenit într-o oră, până la înlocuirea cu Carnevale, deja măricel! Faimoasa „canzone” făcută celebră de Gianna Nannini (mai mare atunci cu un deceniu decât Toto Schillaci), Notte Magiche, l-a inspirat să-și scoată echipa din mai multe situații delicate la acel turneu final, în care Toto a mai scuturat plasele adverse meci de meci până în finala mică (mai puțin cu SUA, în grupă). A fost cu adevărat, cum spunea și melodia, Un Estate Italiana!

În carnetul meu de note de la școală erau, preponderent, numai note de 1 și 2. Arăta ca un bilet bun de pus la pronosport

Toto Schillaci, fost atacant italian

A făcut-o la 2-0 cu Cehoslovacia (tot cu capul și deschizător de scor, assist Giannini, cu parter ofensiv pe Roby Baggio). Apoi la un alt 2-0, cu Uruguay, la fel, Schillacci procurându-și golul dintâi pe tabelă. Un déjà-vu, fotbalistul sicilian a dat sentința și în „sfertul” cu Irlanda (1-0), în al cincilea joc consecutiv în care italienii săi învingeau la zero!

Avea un corp nervos și agitat, care într-o altă viață s-ar strecura sub o mașină pentru a verifica toba de eșapament, dar în cea pe care soarta i-a oferit-o - în perimetrul sacru al unui teren de fotbal - își găsește rațiunea de a exista

Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Rapid a fost și-n semifinala cu „El Pibe de Oro”, jucată la Napoli, unde fanii, reuniți de simpatiile pentru aceeași culoare azzurra și divizați de a-l susține sau a-l urî pentru 120 de minute plus loviturile de departajare pe cel care a adus primele două titluri în Serie A din istoria clubului de la poalele Vezuviului. Atunci destinul a avut altă lucrare pentru el, deși, specialitatea casei deja, Schillaci a pus Italia prima pe tabela din Foro Italico (într-un minut 17, tradițional ghinion la italieni!), deloc surprinzător, din pasa lui Vialli.

Numai că argentinianul Claudio Caniggia a dus duelul dramatic până la loteria penaltyurilor. Pe care Toto a evitat-o (a vrut să nu-și strice tot ce clădise într-o singură lună de nopți magice în câteva clipe de puls 200, după două ceasuri de suferință și epuizare?). Iar Italia a cedat (4-5), cu ultima lovitură (chiar de pedeapsă!) transformată, pentru ceea ce avea să devină vicecampioana mondială, de Maradona!

61de goluri a avut Toto Schillaci în cei 7 ani la Messina, 26 în 3 ani la Juventus, 11 în 2 ani la Inter, 61 în 3 ani cu japonezii de la Jubilo Iwata. O carieră începută în 1982 și care s-a încheiat în 1997

În ciuda imensei deziluzii, a lui, a întregii suflări „calcistice” din Cizmă și a elevilor lui Azeglio Vicini, în finala mică a fost MVP cu „magna cum laude”. Toto a lovit iar, de data aceea în inima Angliei lui Platt, Pearce, Waddle și a altui mare regretat, Sir Bobby Robson.

Assist pentru 1-0 semnat de „Il Divin Codino” Baggio și apoi 11 metri scos și transformat tot de Schillaci, cu numai patru minute înaintea altor prelungiri ce se prefigurau nemilos la orizontul din Bari, în Sudul său natal.

A fost ultima magică noapte, pe acordurile săpate adânc și obsedant în minte de nemuritorul „brano di Nannini”. Peste mai puțin de șapte ore și o jumătate de repriză (cât a strâns el în total la Coppa del Mondo pe gazon), la Palermo se va lăsa deja întunericul și Toto își va fi găsit probabil loc de titular și-n echipa lui Dumnezeu.

Mai ales că pe Pământ, a luat parcă asupra lui toate păcatele fotbalului mondial, într-o lună de film de succes, și s-a transformat, efemer, într-o „piccola Dea” italiană.

4trofee a câștigat Toto Schillaci în carieră: Coppa Italia și Cupa UEFA (1989-90) cu Juventus, din nou Cupa UEFA (1993-'94) cu Inter și titlul de campion al Japoniei (1997) cu Júbilo Iwata. În total, la cluburi a avut 384 de meciuri, 159 de goluri și 19 assisturi în 32.301 minute jucate

Adio, Toto. Notti magiche per sempre!