Liga 1

Înainte de Oțelul - Dinamo, Dorinel Munteanu a confirmat obiectivul gălățenilor: „Rămâne stabilit!”

Dorinel Munteanu

Articol de Adrian Jitea  —  miercuri, 18 septembrie 2024

Dorinel Munteanu (56 de ani), antrenorul Oțelului Galați, a prefațat disputa cu Dinamo, din runda cu numărul 10 a Superligii.

Vineri, de la ora 21:00, două dintre revelațiile sezonului se întâlnesc la Galați. Oțelul lui Dorinel n-a pierdut în primele 8 runde și ocupă poziția secundă. Dinamoviștii lui Kopic completează podiumul.

Dorinel Munteanu, înaintea meciului Oțelul - Dinamo

„Va fi un meci foarte greu, cu o echipă care a început foarte bine campionatul, care are ca obiective calificarea în play-off-ul campionatului. Noi trebuie să tratăm foarte serios jocul, pentru că trebuie să ştim exact în ce direcţie mergem. Îmi doresc să mergem în direcţia cea bună, să trecem cu bine şi peste acest joc, să rămânem pe aceeaşi poziţie în clasament. Dar acest lucru se va realiza numai dacă vom trata jocul foarte serios.

Trebuie să avem atitudine agresivă, un joc colectiv foarte bun, ridicat la nivel maxim din toate punctele de vedere, mental, fizic, organizatoric. Numai aşa putem face ca rezultatul final să fie de partea noastră. Au jucătorii în formă, dar depinde şi de jucătorii noştri dacă vor putea să facă şi în meciul cu noi ce au făcut în celelalte meciuri. De aceea vreau un joc colectiv, bine organizat, să funcţioneze foarte bine toate cele trei compartimente", a declarat Dorinel Munteanu, potrivit Agerpres.

Nu ştiu dacă vom putea spune că va fi un meci de care pe care, nu mai contează dacă Dinamo sau noi am primit sau marcat multe sau puţine goluri, totul depinde de jucătorii care vor intra în teren. Trebuie să fie hotărâţi în ceea ce fac. Celelalte jocuri sunt istorie. Sunt convins că vom trece cu bine pe acest joc.

Nu vreau să fac calcule câte puncte vom aduna în următoarele meciuri, vom vedea. Obiectivul nostru rămâne bine stabilit este să facem şi noi parte dintre echipele care îşi doresc atât de mult să acceadă între primele şase echipe, în play-off-ul competiţiei


- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.