GSP special   •   Special   •   Dieta

Dieta pe care o urmează Larisa Iordache pe timpul sarcinii » Alimentele care nu îi lipsesc de la micul dejun: „Am ceva pofte”

+40 Foto
Dieta pe care o urmează Larisa Iordache pe timpul sarcinii. Foto: Instagram

Articol de Livia Lixandru   —  joi, 19 septembrie 2024

Larisa Iordache, în vârstă de 28 de ani, va deveni mamă pentru prima oară. Fosta gimnastă este însărcinată în 15 săptămâni, iar în cadrul unui interviu acordat recent, ea a vorbit despre cea mai frumoasă perioadă din viața ei, dar și despre deciziile pe care le-a luat cu privire la stilul ei alimentar.

De asemenea, Larisa spune că se menține într-o formă bună cu tratamente, dar și o gândire bună și pozitivă. 

GALERIE FOTO. Dieta pe care o urmează Larisa Iordache pe timpul sarcinii


„Mă simt foarte bine de când sunt gravidă. Am ceva pofte, dar eu și înainte eram pofticioasă. Nu simt vreo diferență, sincer. Merg la sală zilnic, antrenez copiii. Fac mișcare ca și până acum, nu fac niște exerciții speciale. 

De când sunt însărcinată nu mai ratez micul dejun. Mănânc des și în porții mici. Dimineață un pahar de lapte sau de iaurt cu cereale sau o felie de pâine cu ceva și cafeaua. Mănânc foarte multe fructe. Îmi fac treaba și la prânz mănânc o supă și o garnitură cu foarte puțină carne. Mă duc la muncă, am orele cu copiii, apoi mănânc un fruct. Seara mai ies cu Cristian și mâncăm ce avem poftă. Când mă pun în pat mai ronțăi ceva, chiar dacă știu că nu-i bine (râde)”, a declarat Larisa Iordache pentru Fanatik

„Tratamentele ajută în susținerea frumuseții. Cel mai frumos și mai bun remediu pentru frumusețe și bună dispoziție este sufletul nostru. Trebuie hrănit tot timpul cu lucruri bune, gândire pozitivă, liniște, echilibru. Trebuie să ne antrenăm zilnic să ajungem să fim echilibrați. Când începem să fim asumați ne va plăcea foarte mult ce vedem în oglindă”, a mai spus fosta gimnastă. 

Larisa Iordache: „Am apelat la un nutriționist”


După ce a renunțat la gimnastică, sportiva a fost nevoită să fie mai atentă la alimentație, astfel că a ținut dietă și a apelat la un nutriționist pentru a-și ține kilogramele sub control. 

„Am ținut dietă încă de când făceam gimnastică. La un moment dat am avut niște probleme cu greutatea. Îmi era foarte greu să slăbesc, să ajung la kilogramele potrivite pentru performanță. Am apelat la un nutriționist care, în urmă unor analize, mi-a oferit un meniu foarte bine organizat, cu proteinele, vitaminele și caloriile de care corpul meu avea nevoie pentru efortul depus.

După o perioadă, cam cinci luni, am învățat cum să îmi țin corpul sub control. După ce m-am retras din gimnastică am început să mănânc aproape orice și tot ce mi-ar fi făcut cu ochiul, dar în măsuri foarte micuțe. Am început să am grijă pentru că, fiind femeie, mi-am dorit mereu să arăt bine”, a mai adăugat Larisa pentru sursa citată. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.