Cinci sportivi care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris, în vara anului 2024, au fost depistați dopați. Programul antidoping al acestei ediții al Olimpiadei descoperise deja 40 de încălcări ale regimului substanțelor interzise în rândul mai multor sportivi care urmau să ia parte la întrecerile de la Paris.
Reprezentanții International Testing Agency (ITA), organismul care s-a ocupat de testarea participanților la Jocurile Olimpice franceze, au declarat că, în iulie și august, au fost prelevate 6.130 de probe de urină, sânge și frotiu sangvin periferic de la 4.150 de sportivi.
Aproximativ 39% dintre sportivii prezenți la cea mai mare competiție a lumii au fost testați antidoping, cu 4% mai mulți față de ediția anterioară a Jocurile Olimpice, cea de la Tokyo 2021 și cu 10% mai mulți decât la Rio de Janeiro, în 2016.
Cele mai testate delegații au fost și cele mai numeroase: SUA, Franța, China, Australia și Marea Britanie
ITA a mai anunțat că 90% dintre sportivii care au venit în Franța la Jocurile Olimpice mai fuseseră testați cel puțin o dată înainte de începerea competiției.
Probele biologice prelevate în timpul Jocurilor Olimpice și cele colectate înaintea începerii acestora vor fi puse la păstrare timp de 10 ani.
Ele pot fi deschise și reanalizate atunci când tehnologia medicală antidoping se va dezvolta și testele vor deveni mai precise și mai relevante.
Cei cinci sportivi depistați pozitiv la JO de la Paris provind de la judo (două cazuri), atletism, natație și box. Substanțele folosite de aceștia sunt steroizi anabolizanți și medicamente diuretice.
Sportivii respectivi, din Afghanistan, Bolivia, Congo, Irak și Nigeria, au fost scoși de pe lista de concurs înaintea începerii acestuia sau au fost descalificați ulterior. Fiecare dintre ei va fi judecat de reprezentanții federațiilor naționale de care aparțin.
ITA a fos înființată de Comitetul Internațional Olimpic din 2016, ca organism care să asigure mai multă independență testării antidoping și care să gestioneze programele de depistare a sportivilor care recurg la uzul de substanțe interzise în numele forurilor sportive de toate felurile.
{{text}}