U Cluj și CSU Craiova au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul #10 din Superliga. Oltenii rămân neînvinși în fața „șepcilor roșii” și după acest meci. De la promovarea din 2014, echipa din Bănie a câștigat împotriva ardelenilor de 3 ori, în timp ce 5 întâlniri s-au încheiat la egalitate.
Cronică de Justin Gafiuc: Frână pentru lider! Gâlcă l-a neutralizat pe Sabău cu o remiză, dar U Cluj păstrează fotoliul din frunte
U Cluj și Universitatea Craiova și-au împărțit cele două reprize pe tabelă și în materie de control al jocului. Thiam și Oshima au semnat un egal la capătul unui meci când efervescent, când latent
Pe Someș, U Cluj - Craiova e duelul unor antrenori îndrăgostiți de un fotbal colorat, pentru care joaca cu balonul reprezintă altceva decât cinism, hei-rup sau pragmatism feroce spre rezultat. Sabău și Gâlcă înseamnă un strop de poezie într-un campionat prea des insipid. Și nu e întâmplător, probabil, că ambii sunt sus, printre protagoniști, chiar dacă oltenii trec de câteva etape printr-o criză pe tabela de marcaj.
Țesătura Clujului, arma gata să enerveze și o națională a preoților budiști
Studenții clujeni sunt însă fără înfrângere în campionat de 11 runde, record depășit față de seria de 10 meciuri similare în ediția 1970/1971. Niciun gol încasat în cinci etape și o poziție de lider, pe care încă granzii o tratează cu lejeritate, convinși că alb-negrii nu vor reuși să țină ritmul pe termen lung.
Trupa lui Sabău își vede liniștită de drum, iar Moțul a structurat deja la Universitatea un grup de 8-9 jucători care sunt titulari aproape cu ochii închiși. Asta începând de la linia defensivă, unde cvartetul Boboc – Masoero – I. Cristea – Chipciu e mai sigur decât că după zi urmează noapte.
Iar acum, cu Craiova, Clujul își continuă în primele 45 de minute dominația deja marcă înregistrată, supunând oaspeții la o suferință teribilă sub o țesătură de pase și o dinamică enervante. Mingea pleacă de jos, de la Gertmonas, circulă cu grijă prin fundașii laterali și stoperi către linia mediană și vârfuri într-o înșiruire capabilă să scoată din sărite și o națională a preoților budiști.
Cine-l oprește pe Thiam?
În schimb, Craiova e prea dependentă de raidurile și inspirația lui Mitriță, care nu se simte la Cluj chiar în apele lui. Prinde doar un culoar pe o lansare din stânga a lui Bancu, dar la finalizare forțează un dribling prea mult și topește singura ieșire periculoasă pe atac a juveților.
Dincolo, nici Clujul nu s-a întrecut în ocazii, doar Silaghi a încercat în două rânduri vigilența lui Popescu, dar l-a scos din nou la rampă pe ”vulpoiul” Thiam. Francezul a fost găsit excelent pe minge lungă la un corner executat de Nistor și a pus mingea în plasă cu o lovitură de cap de lângă un Sierra incapabil să facă față săriturii de atlet olimpic a lui Mamadou (39).
Craiova s-a trezit în partea secundă
La pauză, Gâlcă a schimbat rândurile cu Căpățână și Badelj în locul lui Ndong și Sierra. Primul – anonim pe flancul drept, al doilea – împachetat complet de Thiam la gol, plus alte scăpări defensive.
Și, mai important, a dat probabil alt zvâc echipei la vestiare, căci Craiova a ieșit mai determinată de le cabine. Și asta s-a văzut imediat pe gazon, unde a urcat liniile și s-a aruncat mai curajos în ofensivă.
Mitriță a luat mai multe momente pe cont propriu, Screciu și Oshima au împins mai serios în mijloc, iar Ivan, intrat și el în locul lui Paradela, s-a trezit din adormirea ultimelor etape. Japonezul va și reuși să egaleze printr-o finalizare în forță, ajutat și de o deviere, iar Craiova va fi apoi chiar aproape de victorie în ultima secundă, când un cap al lui Koljic a fost scos miraculos de Gertmonas.
Clujul a mai respirat doar cu o bară a lui Simion, dar a ieșit, până la urmă, un 1-1 calculat, cât să țină mai departe pe orbită ambele formații.
Clasamentul din Superliga
FINAL. U Cluj - CSU Craiova 1-1
- Vezi AICI detalii de la meciul U Cluj - Universitatea Craiova
- Au marcat: Thiam '38 / Oshima '68
Echipele de start la U Cluj - Universitatea Craiova
U Cluj: Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Bic, G. Simion - Silaghi, Nistor, Thiam - Berto
Rezerve: Gorcea, Oancea, Werff, Mitrea, Briz, Codrea, Rață, Oaidă, Boța, Tchassem, Blănuță. Denis Moldovan
Absenți: Ov. Popescu (suspendat), Bettaieb (accidentat), Miranyan (menajat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
: L. Popescu, Ndong, Maldonado, Sierra, Bancu – Oshima, Screciu – Paradela, Baiaram, Mitriță – Koljic
Rezerve: Lung Jr., R. Stoian, Gașpar, Badelj, Zajkov, Căpățînă, Houri, Danciu, D. Barbu, Bana, Mora, Ivan
Absent: Vlădoiu (suspendat), Iago, Cicâldău, Lukic (nepregătiți)
Antrenor: Constantin Gâlcă
Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Florin Chivulete (București) / Asistenți: George Neacșu (Cîmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (București)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj)
{{text}}