Tenis

Djokovic și Dimitrov au petrecut până dimineața în club, pe ritmuri balcanice

Novak Djokovic (37 de ani, locul 4 ATP) a fost prezent la Sofia, unde a participat la un meci caritabil organizat de Fundația Grigor Dimitrov. După eveniment, a petrecut alături de prietenul său bulgar.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  vineri, 20 septembrie 2024

Novak Djokovic (37 de ani, locul 4 ATP) a fost prezent la Sofia, unde a participat la un meci caritabil organizat de Fundația Grigor Dimitrov. După eveniment, a petrecut alături de prietenul său bulgar.

Djokovic și Dimitrov se înțeleg foarte bine în afara vieții sportive, iar înaintea meciului sârbul a vorbit despre lucrurile care îl leagă de tenismenul bulgar.

VIDEO. Novak Djokovic a petrecut într-un club din Sofia după meciul caritabil cu Grigor Dimitrov

După ce Dimitrov s-a impus în meciul caritabil cu 6-4, 2-6, 10-6 (ultimul set s-a jucat în sistem tiebreak până la 10), cei doi s-au retras într-un club din Sofia, acolo unde au făcut spectacol pe muzică balcanică până dimineață.

Djokovic a profitat din plin de timpul liber și a fost sufletul petrecerii. A dansat, a bătut la tobe și a cântat la microfon. La petrecere a fost prezentă Kamelia, o cunoscută interpretă din țara vecină.

Cei prezenți s-au bucurat din plin văzându-l pe Djokovic distrându-se. L-au filmat pe acesta la aproape fiecare pas, iar mai multe clipuri au ajuns pe rețelele de socializare.

Novak Djokovic, despre Grigor Dimitrov: „Este fratele meu bulgar”

„Simt o mare plăcere să fiu aici, Serbia și Bulgaria au atât tradiție, cât și fraternitate și unitate de ani buni. Asta este explicația pentru sosirea mea.

Am jucat de multe ori cu Grigor în cadrul turneelor, limbile noastre sunt asemănătoare și ne înțelegem perfect. Ne știm de mulți ani, avem o relație bună, ne respectăm reciproc. Bineînțeles, pe teren suntem rivali, dar l-am privit mereu diferit față de alții. Este fratele meu bulgar, așa am simțit mereu”, a afirmat Djokovic, citat de Sportal.rs.

Ăsta sunt, tot ce am realizat se datorează locului de unde mă trag. ADN-ul pe care îl avem aici este unic. Avem spirit de luptători, nu cedăm niciodată, luptăm pentru ce considerăm important, suntem pasionali

- Novak Djokovic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.