Portarul danez Emil Nielsen (27 de ani) a trăit o dramă în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Danemarca începuse perfect turneul olimpic, cu o victorie clară în fața Franței, 37-29, iar danezii confirmau că sunt superfavoriți la câștigarea medaliei de aur.
Bucuria scandinavilor a fost estompată a doua zi după victorie, deoarece portarul danez Emil Nielsen a primit la telefon o veste teribilă de la mama sa: tatăl sportivului murise.
Portarul danez Emil Nielsen a trăit o dramă la JO: „Am rămas pe teren și am plâns!”
Șocat de tragedie, Emil Nielsen a încercat să țină problema departe de ochii publicului. El a vorbit în acea perioadă deseori cu mama sa, cu prietena lui, cu unii colegi din echipă, dar și cu un psiholog.
„Am încercat să ascund. Într-un fel simțeam că mă plimb în mijlocul celui mai mare vis al meu, cu un secret tragic pe care foarte puțini oameni îl cunoșteau. Am încercat să-l ascund în timpul competiției, dar de câteva ori am rămas pe teren și am plâns!”, s-a destăinuit Emil Nielsen pentru ziarul danez Jullands-Posten.
După vestea șocantă, Emil Nielsen a continuat să joace pentru Danemarca la JO Paris, dar în următoarea partidă, cu Egipt, danezul a apărat o singură minge din 10 posibile. Și-a revenit în meciul cu Argentina, când a blocat 16 mingi și apoi s-a hotărât să rămână pe toată perioada la Jocurile Olimpice de la Paris.
Portarul Emil Nielsen a calificat-o pe Danemarca în semifinala de la JO
Tânărul portar de 27 de ani a salvat victoria danezilor în sferturile de finală cu Suedia, scor 32-31, după ce celebrul Mikkel Hansen ratase pe final o aruncare de la 7 metri.
Pe 9 august, ziua semifinalei dintre Danemarca și Slovenia, în timp ce Emil Nielsen apăra 8 mingi și își ajuta echipa să se califice în finală, la o distanță de aproximativ 1200 de kilometri, tatăl său era înmormântat la Copenhaga.
Emil Nielsen a apărat 8 mingi în Danemarca - Slovenia, semifinala de la JO 2024. Foto: Imago ImagesEmil Nielsen, portarul naționalei Danemarcei: „Sfârșitul unei mari poveri psihologice...”
În finala împotriva Germaniei câștigată de nordici cu 39-26, Nielsen a apărat mai puțin, titular fiind Niklas Landin, la ultimul meci în poarta danezilor. Cât a fost folosit, Emil Nielsen a blocat 3 mingi, realizând un procentaj de 60%.
Epuizat după competiție, Emil Nielsen a spus: „Această finală a fost sfârșitul celei mai mari realizări din viața mea și, de asemenea, sfârșitul unei mari poveri psihologice”.
La 27 de ani, portarul danez Emil Nielsen este campion olimpic, mondial, medaliat cu argint la EURO 2024 și câștigător al Ligii Campionilor în acest an cu Barcelona. Nielsen este considerat de specialiști unul dintre cei mai buni portari din lume.
{{text}}