International   •   Campionate   •   PAOK

PAOK, victorie la scor în Grecia! » Răzvan Lucescu e lider în campionat

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 21 septembrie 2024

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (55 de ani), a câștigat pe terenul celor de la Volos cu scorul de 4-1, în runda cu numărul #5 din prima ligă greacă.

În urma acestei victorii, PAOK a urcat pe primul loc în campionat. Echipa lui Răzvan Lucescu are 13 puncte, cu 3 mai mult decât AEK Atena, ocupanta poziției secunde.

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a câștigat la scor în ultima etapă de campionat

Chiar dacă scorul poate spune că victoria PAOK-ului a fost una categorică, aceasta a stat și sub semnul norocului. Volos a ratat o lovitură de pedeapsă chiar în startul meciului, în minutul 3! În minutul 24, Schwab a fost mai inspirat de la punctul cu var și a deschis scorul pentru PAOK. Cu câteva minute înainte pauzei, Ferarri, fundașul stânga al gazdelor, a văzut al doilea cartonaș galben, iar cei de la Volos au rămas în inferioritate numerică.


Imediat după pauză, Murg a marcat pentru 2-0, iar la două minute Volos a redus din diferență după golul lui Mendieta. Taison, fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Șahtior, a refăcut diferența de două goluri în minutul 60, iar Chalov a risipit emoțiile cu puțin timp înainte de final.

Răzvan Lucescu o va înfrunta pe FCSB în Europa League

PAOK-ul lui Răzvan o va înfrunta pe FCSB, campioana României, în runda a doua din Europa League. Meciul va avea loc pe stadionul Toumba, Salonic,pe 3 octimbrie.

Acasă vrem un egal cu Manchester și să câștigăm celelalte trei, zece puncte. Cu Rangers, facem un egal, 11 puncte. Pe PAOK o să batem, facem 14 puncte, pe Qarabag o batem, facem 17 puncte și cu Hoffenheim mâncăm bătaie. Eu așa îmi doresc, nu e ceva irealizabil. Jucăm acasă cu Olympiakos, îi batem noi

- Gigi Becali, patronul de la FCSB


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.