După înfrângerea istorică suferită împotriva celor de la Bayern Munchen în prima etapă din noul sezon de UEFA Champions League, 2-9, Dinamo Zagreb s-a făcut de râs și în campionatul intern, unde a fost surclasată de o echipă care avea un singur punct după primele 6 etape.
Antrenorul Sergej Jakirovic (47 de ani) s-a despărţit de comun acord de Dinamo Zagreb, la două zile după ce campioana Croației a fost zdrobită de Bayern Munchen în prima etapă a noului sezon de UEFA Champions League.
Astfel, Dinamo Zagreb a fost condusă de pe margine la partida de astăzi de interimarul Sandro Perkovic, membru al staff-ului lui Sergej Jakirovic.
Dinamo Zagreb, învinsă în campionat de Slaven Belupo, scor 1-4
Campioana Croației a deschis scorul prin Petkovic, în minutul 32, însă cei de la Belupo au restabilit egalitatea până la pauză, prin Crepulja, fostul jucător de la Astra Giurgiu, Rapid și FC Voluntari.
În partea secundă, Slaven a mai înscris de trei ori în zece minute, grație reușitelor semnate de Liber, Dolcek și Nestorovski, ducând scorul la un neverosimil 4-1.
Astfel, Dinamo Zagreb a ajuns la a doua înfrângere consecutivă în campionat, după ce în etapa precedentă a pierdut, 0-1, în fața rivalilor de la Hajduk Split.
După înfrângerea suferită astăzi, Dinamo Zagreb ocupă poziția a 3-a în campionatul intern, având 13 puncte după primele 7 etape.
Niko Kovac a refuzat preluarea campioanei Croației
Niko Kovac (52 de ani), liber de contract după despărțirea de VfL Wolfsburg din această vară, a fost prima variantă luată în calcul de conducerea celor de la Dinamo Zagreb pentru înlocuirea lui Jakirovic, însă fostul internațional croat nu este dispus să revină în țara natală în momentul de față.
Astfel, formația din capitala Croației a trebuit să se reorienteze și pe listă au apărut nume precum Vedran Corluka, Nenad Bjelica sau Igor Biscan.
De asemenea, oficialii lui Dinamo Zagreb l-au luat în calcul și pe Zeljko Sopic, care a fost demis de la Rijeka la scurt timp după ce a eliminat-o pe Corvinul Hunedoara din preliminariile Europa League.
{{text}}