Nationala

„Și-a atins generația 2019 potențialul maxim?” » Fostul tricolor al lui Rădoi e sincer: „Pesonal, eu nu mi-am îndeplinit obiectivul”

+26 Foto
Adrian Petre, în dreapta, la turneul final din 2019 / FOTO: GSP

Articol de Cristi Preda (foto), Remus Dinu, Carmen Dumitru  —  duminică, 22 septembrie 2024

Adrian Petre, 26 de ani, fotbalist aflat în lumina reflectoarelor în ultima săptămână, după ce s-a retras și a revenit asupra deciziei în decurs de câteva zile, a vorbit într-un amplu interviu acordat Gazetei Sporturilor despre momentul de vârf al carierei, prezența cu naționala U21 la Europeanul din urmă cu cinci ani.

Semifinala pe care „tricolorii” lui Mirel Rădoi au reușit-o la Campionatul European de „tineret” a trezit fotbalul românesc din letargie și a propulsat carierele multora dintre oamenii de bază pe care naționala mare mizează azi.

Pe val la Esbjerg în acea perioadă, cu o cotă într-o continuă creștere, vârful de careu Adrian Petre era rezerva lui George Pușcaș în avanposturile naționalei U21. Reueșea să înscrie împotriva Croației, în acea victorie de referință, 4-1, și promitea să devină un nume cu greutate pentru fotbalul autohton.

Cinci ani mai târziu, performanța naționalei U21 încă generează interes. După caz, se analizează rata de progres sau declinul înregistrat de actorii de atunci, golurile lui Florinel Coman și Ianis Hagi fiind încă proaspete în memoria colectivă.

VIDEO. Adrian Petre, onest: „Personal, eu nu mi-am îndeplinit obiectivul”

După ce a revenit asupra deciziei de a se retrage, Gazeta l-a întrebat pe Adrian Petre dacă generația din 2019 și-a valorificat sau nu potențialul real. Strict în ceea ce-l privește, atacantul reprimit la Concordia Chiajna a oferit un răspuns sincer.

„Echipa de atunci cred că și-a atins potențialul maxim în momentul respectiv. Dar fiecare, pe drumul lui, nu știu... Nu pot să spun, pentru că nu știu ce obiective avea fiecare.

Poate unii își doreau să ajungă în Liga 1 sau să plece în străinătate. Au atins asta și și-au îndeplinit obiectivul... Dar ca grup, ca echipă, am depășit așteptările și obiectivul pe care-l aveam.

Personal, eu nu mi-am îndeplinit obiectivul, dacă e să vorbesc despre mine. De restul, nu știu. Poate unii da, unii nu”, a spus Petre, în dialog cu reporterii GSP.

„Până în 2021, totul a fost perfect, dar cariera mea se împarte în două”

Chinuit de hernia care nu i-a dat pace în ultimii ani, Adi Petre spune că a identificat punctul de răscruce al carierei sale:

„ Cel mai bun moment... Adică cel mai frumos, de fapt, ar fi Campionatul European U21, dar sunt multe.

Cariera mea se împarte în două. Până la accidentare, în 2021, și după accidentare. Până în 2021, totul a fost perfect. La Arad, apoi în Danemarca, la națională... Totul a fost OK, mă simțeam foarte bine. Apoi, când a apărut accidentarea, a început un fel de chin pentru mine.

Eu eram bucuros când mergeam acasă, după meci sau după antrenament, și nu aveam dureri sau probleme. Ăsta era obiectivul meu, să nu mă accidentez, nu să dau goluri. Eu eram fericit când eram sănătos. Mă refer la perioada de după accidentare”, a mai spus Petre.

Acum îmi propun să fiu sănătos, asta e cel mai important. Dacă eu sunt sănătos, sunt bine și psihic, am și rezultate în teren. În rest, nu-mi fac probleme, pentru că știu ce pot, am demonstrat-o și înainte de accidentare. Știu că pot și mai mult de aici.

- Adrian Petre

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.