Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Lovitură teribilă pentru FCSB! Jucătorul crucial s-a accidentat și va lipsi o lună

Ngezana și Lixandru, out din lotul FCSB cu Petrolul

Articol de Laura Șoica   —  luni, 23 septembrie 2024

MM Stoica, președintele Consiliului de Adminsitrație de la FCSB, a dezvăluit că fundașul Siyabonga Ngezana (27 de ani) s-a accidentat și va lipsi o lună.

Ngezana a ajuns la FCSB în iulie 2023. Acesta a devenit rapid un om de bază din echipă. Fundașul nu a jucat în ultimele două partide din cauza unei accidentări.

Ngezana OUT pentru o lună de la FCSB: are o leziune musculară

Acum, Mihai Stoica a anunțat că acesta a suferit o leziune musculară și nu va putea juca timp de o lună.


Fundașii centrali pe care FCSB îi mai are în lot sunt Dawa, Chiricheș și Mihai Popescu.

Acum, în Superligă FCSB este descoperită e acest post, Mihai Popescu fiind suspendat după ce a primit un cartonaș roșu.

În meciurile viitoare din Liga 1, cu Sepsi și cu Gloria Buzău, fundașii ar trebui să fie Dawa și Chiricheș. Patronul Gigi Becali ar fi vrut să-l scoată pe Chiricheș de pe lista pentru Liga 1, dar acum a rămas ultima variantă.

Singura soluție este să folosească din nou un mijlocaș sau un fundaș lateral pe postul de fundaș central. Ultima dată când a făcut această improvizație l-a folosit pe Mihai Lixandru, însă acesta este încă incert.


Mihai Stoica a dezvăluit că Ngezana ar putea reveni cel mai repede la derby-ul cu Dinamo, care va fi în weekend-ul 18-21 octombrie, data exactă nu a fost stabilită încă.

Ngezana / Foto: Imago

MM Stoica: „E important că au revenit și vor fi apți Lixandru și Edjouma”

„Ngezana are o leziune musculară. Nu va juca timp de o lună. Cel mai devreme ar putea reveni la derby-ul cu Dinamo. A venit accidentat de la echipa națională.

Este bine că, din această lună, două săptămâni nu vom juca, iar el nu va mai pleca la echipa națională. Ngezana era titular, dar din nefericire s-a accidentat și nici Marijana de la Belgrad nu poate interveni. Estimativ, va reveni după 4 săptămâni. E o pierdere mare pentru noi.

E important că au revenit și vor fi apți Lixandru și Edjouma. E clar că vor fi niște modificări, pentru că Mihai Popescu nu va evolua în campionat timp de două etape, dar este un fotbalist care până acum a arătat că merită să joace”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

În sezonul precedent, Ngezana a jucat 30 de meciuri pentru FCSB în Superligă. Iar în acest sezon, a ajuns deja la cinci în Superligă și alte șapte în cupele europene.

Fundașul de 27 de ani este cotat cu 1.8 milioane de euro pe Transfermarkt. Ngezana, înainte de FCSB, a mai jucat doar la Kaizer Chiefs.

Meciul cu Sepsi se va disputa pe data de 29 septembrie, iar cel cu Gloria Buzău încă nu a fost programat, dar va fi în weekend-ul 4-7 octombrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.