International   •   Stranieri   •   TURCIA

Cum s-a terminat duelul românilor din Turcia

Deian Sorescu, foto: X Gaziantep FK

Articol de Romeo Ene   —  luni, 23 septembrie 2024

Gaziantep, formația românilor Alexandru Maxim (34 de ani) și Deian Sorescu (27 de ani), a remizat pe teren propriu cu Trabzonspor, trupa pentru care evoluează atacantul Denis Drăguș (25 de ani), scor 0-0, în etapa 6 din campionatul Turciei.

Cele două echipe aveau mare nevoie de puncte înaintea acestui duel. Ambele se află în zona locurilor retrogradabile și au un start ezitant de sezon.

Gaziantep a remizat cu Trabzonspor

Un singur fotbalist român a fost titular în acest duel. Este vorba despre Deian Sorescu. Ceilalți au intrat în repriza a doua pentru echipele lor. Gaziantep a început mai bine partida, iar David Okereke a trimis în bară încă din minutul 18.


La pauză Trabzonspor l-a trimis pe teren pe Denis Drăguș, cel care l-a înlocuit pe Cihan Canak (19 ani). Oaspeții au reușit să deschidă scorul în minutul 59. Simon Banza a preluat un balon respins în careu și l-a învins pe portarul lui Gaziantep.

În cele din urmă, reușita a fost anulată după intervenția VAR, spre dezamăgirea lui Denis Drăguș. Alexandru Maxim a fost trimis pe teren în minutul 79. Mijlocașul l-a înlocuit pe Furkan Soyalp (29 de ani). Sorescu a jucat toate minutele, însă fără realizări pe tabela de marcaj.

S-a terminat 0-0, iar ambele echipe au parte de un start ezitant de sezon. Cele două sunt vecine de clasament. Gaziantep este pe locul 15, cu 4 puncte după 5 meciuri, în timp ce Trabzonspor este un loc mai sus, cu 5 puncte. Pentru Gaziantep urmează duelul din deplasare cu Eyupspor.

De cealaltă parte, Trabzonspor va primi vizita celor de la Konyaspor.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.