Fotbal   •   Liga 1   •   UNIREA SLOBOZIA - RAPID

Adrian Mihalcea acuză, după Unirea Slobozia - Rapid: „Jumătate dintre spectatori au avut bilete false”

Adrian Mihalcea (48 de ani), antrenorul de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce echipa lui a fost învinsă de Rapid, scor 1-2, în runda cu numărul #10 din Superliga.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  luni, 23 septembrie 2024

Adrian Mihalcea (48 de ani), antrenorul de la Unirea Slobozia, a avut câteva declarații interesante, după ce echipa lui a fost învinsă de Rapid, scor 1-2, în runda cu numărul #10 din Superliga.

Adrian Mihalcea consideră că Rapid a fost echipa mai bună, iar victoria giuleștenilor este pe deplin meritată.

Spune însă că jumătate dintre suporterii care au fost pe stadion la acest meci ar fi avut bilete false, iar nou-promovata nu a putut să facă o rețetă financiară importantă.

Unirea Slobozia s-a despărțit recent de fundașul central Gabriel Lazăr, care l-a acuzat pe Mihalcea de rasism la adresa lui. Tehnicianul a negat că ar fi avut un astfel de comportament.


Adrian Mihalcea: „Cei de la Rapid au meritat victoria”

„Cei de la Rapid cred că au meritat victoria, au avut mai multe ocazii, au pus presiune constant. Am avut acea perioadă de timorare, cum am pățit și la Dinamo. Poate unii nu sunt obișnuiți cu această atmosferă. Astăzi nu am arătat la fel de uniți ca în meciurile trecute. Cu tot respectul, noi nu ne batem cu FSCB, Dinamo, Rapid.

Eu zic că în afara de meciul cu CFR, cu celelalte echipe ne-am ridicat la nivelul meciului. E vorba și de valoarea individuală. Astăzi, Rareș Pop și Petrila au făcut un meci foarte bun, au arătat ce valoare au.

Mă uit și ce jucători avem și ce salarii le dăm, ce putem să le oferim, cu tot respectul. Am adus jucători la prețuri mai mici decât toate echipele din Liga 1. Mă deranjează această înfrângere, dar nu mă deranjează atât de tare. Încercăm să luăm puncte cu echipele bune din Superliga.


Am înțeles că jumătate dintre bilete au fost false, așa că nu știu dacă a fost rețetă financiară. Să nu credeți că putem să plătim un jucător cu 300 de euro în plus”, a spus Adrian Mihalcea, la Prima Sport.

Unirea Slobozia s-a despărțit recent de fundașul central Gabriel Lazăr. Acesta l-a acuzat pe Mihalcea de rasism. Tehnicianul a negat că ar fi avut un astfel de comportament.

Gabi Lazăr a vrut să rupă contractul pentru liniștea lui, nu l-a dat nimeni afară. Am auzit niște vorbe cum că aș fi rasist, păi cum să fiu rasist când sunt jucători pe care i-am adus eu. Lucrez cu el de 7 ani. Sunt rasist după 7 ani? Se vorbește prea mult de acest club mic. Noi avem problemele noastre, vrem să le remediem, să jucăm și la anul în Liga 1. Momentan, ne chinuim, ăsta este adevărul



- Adrian Mihalcea, antrenor Unirea Slobozia

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.