Rapid a reușit s-o bată pe Slobozia la Clinceni, adică în deplasare, victorie scurtă, cu 2-1, dar meritată. Fapt recunoscut, fair, până și de antrenorul Unirii, Adrian Mihalcea.
Grație acestui succes, formația giuleșteană pare să fi depășit criza, socotind că a strâns 12 puncte și a urcat până pe locul 8 în clasament. La egalitate cu Farul. De unde era considerată un vis frumos, dar foarte greu de împlinit, poate chiar utopic, calificarea în play-off începe să se vadă cu ochiul liber. Să așteptăm însă duelul de sâmbătă, din Grant, cu Oțelul pentru a ne pronunța mai ferm cu privire la ascensiunea vișinie.
Succint, ce-a arătat partida de la Clinceni? Că Rapid e o echipă iubită, altfel n-ar fi adus afară din Capitală aproape 4.000 de suporteri, prezenți la stadion în ciuda orei târzii. Totodată, că și-a regăsit echilibrul prin schimbarea atitudinii. S-a implicat mai tare în joc, s-a angajat mai decis, scop urmărit de Șumudică și, iată, atins.
Rapid a câștigat meciul, părerea mea, mai ales pe benzi. Acolo unde Petrila a zburdat pe stânga și Rareș Pop pe dreapta, ex-arădeanul fiind desemnat, logic, MVP-ul partidei. Întrucât el a realizat "dubla". Și nu oricum, ci prin două goluri de autor, unul mai frumos decât celălalt.
Pe lângă aripi, s-a remarcat mijlocașul Christensen, care l-a servit pe Pop cu o pasă fabuloasă, de magician, la golul 1. Cel care l-a propus pe norvegian în Grant s-a dovedit foarte inspirat prin prisma randamentului acestuia, dar și a vârstei. Deoarece Christensen n-are decât 24 de ani.
Ca observație generală, viitorul Rapidului sună încurajator în ideea că în lot figurează Borza de 18 ani, Pop de 19, Grameni și Jabor de 21, Petrila și Burmaz de 23, fotbaliști pe lângă care, la cei 25 de ani ai lor, Pașcanu și Micovschi par niște veterani! Al căror șef e, firește, căpitanul Săpunaru, care nu se predă cu toate că a serbat, pe 5 aprilie, 40 de ani.
De spus că la un moment dat, prin introducerea lui Grameni din minutul 82, Rapid a folosit luni seară al patrulea U21, o echipă de tineret, nu altceva!
Nu cred că greșesc afirmând că schimbarea în bine, vizibilă ca abordare, ca angajament, trebuie atribuită lui Șumudică. De-acum un antrenor mai ponderat, mai puțin cabotin decât cel care, vă mai amintiți scena antologică?, a pătruns pe gazon în timpul meciului de campionat cu Gaz Metan din 2011 ca să-l sărute cu foc pe arbitrul Teo Crăciunescu, fiul lui Ion!
Sigur că, precum peste noi toți, au trecut anii și peste Șumi. Acesta s-a maturizat chiar dacă unii nu încetează să-l perceapă ca pe un ultras coborât din peluză pe banca tehnică.
În sfârșit, normal ar fi ca revirimentul Rapidului, căci despre asta e vorba, să ne bucure. El ar urma să confere Superligii un plus de culoare și de interes. Pentru că întotdeauna va fi nevoie, și în fotbal, de "farmecul vieții". Altfel zis, de pasiune, de patos.
{{text}}