Cazul Iorgulescu nu se „întâmplă” lângă noi, ci nouă

Printre atâtea subiecte mai mult sau mai puțin arzătoare, gen dramele provocate de inundații, premierile de după Jocurile Olimpice de la Paris, alegerile la Președinție sau discursurile despre starea națiunii fotbalistice sau nonfotbalistice de la Palatul din Aleea Alexandru, o știre gravă a trecut aproape neobservată.

Este vorba despre verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ce pompos sună) în legătură cu Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, fost internațional și președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

În 2019, juniorul, îmbibat de alcool și drogat, s-a urcat în bolidul său, a încălcat toate regulile de circulație posibile și a spulberat frontal o altă mașină și viața celui de la volan. Curtea de Apel l-a încadrat la omor, o faptă care se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani. Și i-a dat o pedeapsă de 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Degeaba, că oricum băiatul o ștersese în Italia, unde l-a ascuns tatăl său, în mai multe clinici de terapie intensivă. Cel puțin așa ni se spune. S-a emis chiar și un mandat internațional de arestare, Tot degeaba, că italienii nu vor să-l extrădeze. Iar Statul nostru de drept - strâmb s-a oprit.

O motivare halucinantă

Ba nu, scuze, procesul continuă. Și două judecătoare din completul de trei de la Înalta..., Lia Savonea și Adriana Ispas, au conchis că omul n-a vrut să-l omoare pe tânărul de 24 de ani care a avut ghinionul să circule cu mașina pe bulevardul dezlănțuitului Mario.

În motivarea celor două, incredibilă, halucinantă, de neacceptat, se precizează printre altele că „nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții" sau că „un accident rutier e, în sine, fortuit, și nu voit, un eveniment imprevizibil". Așa că au propus ca încadrarea să nu mai fie la omor, ci la ucidere din culpă. Cu o posibilă pedeapsă cu închisoarea de 2 până la 7 ani. Adică o treime din cea inițială.

Degeaba celălalt judecător din complet, Dan Enescu, s-a opus, precizând că:

„inculpatul a comis infracțiunea cu vinovăție, sub forma intenției indirecte. (...) Circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii, atitudinea recurentului, care având atât o îmbibație alcoolică extrem de mare în sânge, cât și fiind sub influența drogurilor a ales să conducă un autoturism cu o viteză excesivă, cu încălcarea regulilor de circulație în mod flagrant și fără a schița cel mai mic gest pentru a încerca să evite un pericol evident, călcând pedala de accelerație la maxim până în momentul impactului cu autoturismul victimei, relevă cu certitudine existența intenției indirecte în săvârșirea infracțiunii de omor". Au câștigat doamnele, cu 2-1.

Deci la 5 ani de la producerea accidentului, o luăm de la capăt. Decizia definitivă de la Apel se casează și, cu noua încadrare, de ucidere din culpă, procesul se reia la aceeași instanță.

Au trecut deja câteva zile, dar nimeni nu mai discută despre asta. Cu excepția unor puține reacții de indignare pe fb, totul se scurge ușor spre uitare.

Poți să tragi de lege până la rupere?

Nu discut aici depre sentimentele și acțiunile lui Gino Iorgulescu. Orice părinte înțelege că un tată ar face orice să-și salveze copilul. Chiar și favorizându-i fuga de justiție. Că și asta e o încălcare a legii, e altă poveste.

Dar văzând motivarea celor 3 judecători, nu poți să nu te întrebi cum e posibilă o asemenea discrepanță. OK, legea poate fi interpretată, poți să tragi de ea la stânga, la dreapta, dar chiar așa, până la rupere?!

Băut, drogat, cu antecedente, fără să respecte nicio lege rutieră, în incapacitate de a distinge măcar realitatea, într-un dispreț total față de oricine și orice, Mario Iorgulescu își transformase mașina într-o adevărată armă. Ce să mai fi făcut în plus, să-și pună pe ea un harpon sau o mitralieră?! Că a murit doar un singur om, asta da, a fost o întâmplare.

Probabil că nu și-a propus să omoare pe nimeni. Dar urcându-se astfel la volan, la ce se putea aștepta?!

Îmi pun întrebări tâmpite, știu. De fapt, nici nu i-a păsat. De ce? Cred că la întrebarea asta cel mai bine știe răspunsul chiar Gino Iorgulescu.

Și uite așa, din proces în proces, mi-e teamă ca peste alți 5 ani să nu cumva să ajungem ca justiția chiar să-l achite pe Mario. Poate se oferă un acar Păun să spună că l-a obligat pe Mario să bea și să ia droguri și l-a suit cu forța în mașină. De ajungem poate să-i plătim și daune morale, pentru stres.

Nu e singurul caz.

Cazul Florinel Coman, alte întrebări

Florinel Coman, internațional și el, a recunoscut că a făcut fals, uz de fals cumpărând un carnet de șofer de pe internet. A fost prins conducând așa. Și a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, de 11 luni. Că deh, are contract la arabi și meciuri la națională. Și, până la urmă, ce a făcut?! Nici nu e recidivist. Mă întreb, un om simplu ce-ar fi pățit?! Cum e cu legea?!

Extrapolând puțin, alt caz, cel al lui Vlad Pascu, care, tot la volan, tot drogat, a ucis doi tineri și a mai rănit alți 3, toți cu vârste între 19 și 21 de ani, în localitatea 2 Mai. Erau pe trotuar, dar Pascu a intrat în ei, în plin. S-a scurs peste un an de atunci, procesul e încă pe rol, puștiul teribilist e în arest, dar familiile celor doi morți se plâng că lucrurile tărăgănează în instanță și se tem că inculpatul va scăpa cumva. Oare de ce?

Pe Vlad Pascu, băiat de miliardar, chiar l-a oprit Poliția înainte să-i ucidă pe cei doi nevinovați. I s-au găsit droguri în mașină. A fost dus la secție, i s-a făcut doar etilotestul, dar nu și drugtestul. I-au dat drumul și, lăsată liberă, după numai o oră, beizadeaua a lovit.

În urma acestor "întâmplări", șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă, a fost aspru pedepsit. A fost mutat la Ministerul de Externe, iar acum e consul în Pakistan.

În fine, asistentele și doctorițele de la Spitalul „Sf. Pantelimon", cele care au închis robinetul la oxigen și noradrenalină pentru pacienți în stare foarte gravă, provocând cel mai probabil decesul mai rapid al unora, au fost deja eliberate. Tot de instanță, de Completul de drepturi și libertăți al Curții de Apel. Care nu e de acord cu încadrarea procurorilor la "tentativă de omor calificat, cu premeditare". Deși în motivarea Completului se preciza că ar fi fost vorba despre o deficiență a actului medical, "o posibilă infracțiune contra vieții, dar sub nicio formă comisă cu intenție". Nici ele nu au vrut. S-a „întâmplat".

Sunt așa, doar câteva cazuri mai notorii. Și mă întreb, unde suntem, unde am ajuns? Fiindcă par scene desprinse din „Avocatul diavolului", în care Al Pacino îi spunea discipolului său că vor obține achitare după achitare pentru infractorii cu relații și conexiuni, până când, una peste alta, vor ajunge la cer, să-l sufoce pe Dumnezeu.

Asistăm aproape impasibili la aceste „întâmplări" care frizează omenia, empatia, bunul-simț, dar tratate tot mai blând de justiție. Pentru cei mari, acoperiți cu conexiuni.

Ne spunem probabil că nu e nicio problemă, „nu mi s-a întâmplat mie, ci altora".

Cum ar fi dacă, Doamne-ferește, ni s-ar întâmpla nouă?! Am urla de durere, am cere disperați ajutor. Dar nu e nimeni. Fiindcă toți vor spune „nu mi s-a întâmplat mie".