Liga 1

Ionuț Lupescu și-a anunțat noul loc de muncă: „Programul e intens, va fi destul de mult de muncă!”

Articol de Alexandru Stanciu  —  marţi, 24 septembrie 2024

Ionuț Lupescu (55 de ani) a anunțat că va avea un nou rol în cadrul UEFA, unde va fi consultant tehnic. Fostul jucător al lui Dinamo va ajuta la dezvoltarea tuturor țărilor afiliate la forul european.

Ionuț Lupescu a analizat și situația din Superligă, unde Dinamo se află pe locul 3, iar FCSB doar pe locul 13.

Ionuț Lupescu și-a anunțat noul rol din cadrul UEFA: „Programul e intens, va fi destul de mult de muncă!”

Am revenit la UEFA în calitate de consilier tehnic. Discuția a fost de mai de mult. Voi ajuta foștii colegi alături de care am organizat EURO.

Am analizat ultimele tendințe de la EURO, avem programe cu toate federațiile pentru dezvoltare. Programul e intens, analizăm competițiile europene, anul viitor va fi și Campionatul European feminin, e destul de multă muncă, dar voi avea și ceva timp liber, îmi convine.

Fiecare federație care a participat la EURO a avut diferite concluzii, scopul UEFA este de a ajuta toate cele 55 de țări afiliate, lucrurile bune sau mai puțin bune. Am făcut o concluzie generală, nu e frumos să analizezi fiecare țară în parte. Sigur și FRF a făcut analize după acest EURO și a tras concluziile, n-aș vrea să discut acum de România”, a declarat Ionuț Lupescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Ionuț Lupescu: „Dinamo trebuie să fie pe primul loc”

Sunt dezamăgit, ar trebui să fie pe primul loc Dinamo, acolo trebuie să le fie locul. Mă bucur că au rezultate bune, marele avantaj pentru Kopic a fost că a reușit să aibă marea majoritate a jucătorilor în pregătirea din vară, s-a văzut acest lucru. Sper să adune cât mai multe puncte și vom vedea unde vor termina.

Dacă nu ar avea accidentați ar fi bine, dar și acum se confruntă cu accidentări. Nu știu dacă lotul este atât de bun încât să-ți permiți să ai jucători accidentați. Kopic e pregătit mereu, a avut un sezon greu anul trecut, dar a fost singurul care a ieșit și a zis că vrea să rămână, a reușit acum să facă o treabă foarte bună.

Pe mine nu mă miră că U Cluj este lider, știu că e Neluțu (n.r. Sabău) acolo, mă miră că nu au apelat la el atâția ani, asta e întrebarea cea mai importantă. Este un profesionist și dacă i se dă mână liberă demonstrează, ca și acum.

Jucătorii lui FCSB ar trebui să fie mai motivați, au început campionatul destul de slab, sper ca totuși pe scena internațională să aibă alt joc, altă motivație. Cu siguranță vor fi meciuri grele cu Manchester United și PAOK, dar și cu restul. Este o platformă internațională, jucătorii trebuie să fie cât mai motivați.

De Dorinel Munteanu nu pot să comentez, eu nu sunt UEFA. Nu am văzut exact faza, dar oricum cred că Dorinel face o treabă foarte bună la Galați, nu trebuie judecat. Nu că poate să facă orice, e foarte greu să știi ce discuții au fost, asta nu e treaba mea, e treaba Federației și a comisiilor să judece”, a mai adăugat fostul internațional.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.