International   •   Europa League   •   FCSB - RFS

Probleme mari la RFS înaintea meciului cu FCSB » CEO-ul letonilor a făcut anunțul: „Sunt pierderi foarte dureroase!”

+18 Foto
RFS, probleme mari de efectiv pentru meciul cu RFS. Foto: FKRFS.lv

Articol de George Nistor   —  miercuri, 25 septembrie 2024

RFS nu vine cu toți jucătorii la București pentru duelul cu FCSB, din prima etapă a Europa League. Formația letonă are probleme de efectiv, astfel că misiunea ei se complică pentru duelul de pe Arena Națională.

  • FCSB - RFS se joacă joi, de la 22:00, pe Arena Națională, în prima etapă a Europa League. Meciul va fi transmis la TV pe DigiSport 1, PrimaSport 1 și în format liveTEXT pe GSP.ro.

Emerson Deocleciano (25 de ani) s-a operat după accidentarea suferită la genunchi în urmă cu două săptămâni și va rata debutul în cea de-a doua competiție a Europei.

Brazilianul este cel mai bine cotat jucător al letonilor, cu o valoare de transfer estimată la 900.000 de euro.


RFS, decimată de accidentări înaintea meciului cu FCSB

Deși staff-ul medical spera ca extrema stângă să fie recuperată în timp util, doctorii au ajuns la concluzia că Emerson trebuie să se opereze.

Maris Verpakovskis, CEO la RFS, a făcut public anunțul: Emerson va rata tot sezonul. Virsliga se încheie la finalul lunii noiembrie.

Atacanții Ismael Diomande, Victor Osuagwu și Darko Lemajic nu vor face nici ei deplasarea la București. Îi vor completa mijlocașii Martiņs Ķigurs și Alfusainey Jatta, respectiv fundașul de bandă stângă Petr Mares, toți accidentați.


Emerson Deocleciano (25 de ani), extrema stângă de la RFS, nu va face deplasarea la București, pentru meciul cu FCSB

Pentru cele mai importante meciuri ale sezonului, suntem fără Ismael Diomande, al cărui sezon s-a încheiat din cauza unei accidentări. Din păcate, va trebui să ne descurcăm și fără Emerson, care a fost operat, nu va mai juca anul acesta. Câţiva dintre accidentaţi sunt jucători-cheie ai echipei, în special Emerson şi Diomande. Ambii au demonstrat performanţe bune în atac. Ar trebui să încercăm să-i înlocuim. Sunt pierderi foarte dureroase.



- Maris Verpakovskis, CEO la RFS

Au intrat în istoria Letoniei

Delegația letonă va ajunge miercuri în Capitală. RFS este prima echipă din istoria fotbalului leton cu două prezențe în grupele unei competiții europene și a doua care va evolua în Europa League, după ce Ventspils a luat parte la sezonul 2009-2010 al competiției secunde ca importanță pe plan continental (3 remize, 3 eșecuri într-o grupă cu Sporting, Hertha Berlin și Heerenveen).

Parcursul letonilor de la RFS până în grupele de Europa League

  • Turul 1 preliminar de Liga Campionilor: RFS - Larne 4-0, 3-0;
  • Turul 2 preliminar de Liga Campionilor: RFS - Bodo/Glimt 0-4, 1-3;
  • Turul 3 preliminar de Europa League: RFS - UE Santa Coloma 2-0, 7-0;
  • Play-off Europa League: RFS - APOEL Nicosia 2-1, 1-2 (2-4 la loviturile de departajare)

Ce echipă ar putea alinia RFS cu FCSB:

RFS (3-4-3): Ondoa - Prenga, Balodis, Lipuscek - Savalnieks, Markhiyev, Panic, Zelenkovs - Savic, Ikaunieks, Kouadio

Antrenor: Viktors Morozs

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.