Dezvăluirile Gazetei Sporturilor despre cazul halucinant de la Voința Limpeziș – CSM Adjud, din Liga a 3-a, au făcut înconjurul Europei, presa internațională preluând informațiile prezentate în exclusivitate de GSP.ro.
- Cazul pe scurt: Formația buzoiană Voința Limpeziș a pierdut cu 3-0 la „masa verde” meciul din prima etapă de L3 cu CSM Adjud dintr-un motiv halucinant: a introdus pe teren un jucător străin mai în vârstă pe carnetul unui român U19!
- Apoi, fotbalistul respectiv a refuzat să se identifice cu ocazia contestației, sub motivul că nu aude, nu vorbește și nu știe să scrie!
Miercuri, Gazeta Sporturilor a prezentat în detaliul cazul incredibil din Liga a 3-a, dezvăluind că Voința Limpeziș a pierdut meciul cu CSM Adjud la „masa verde” pentru că a folosit un jucător străin pe legitimația unui român.
Iar la pauza meciului, după contestația depusă de adversari, i-au spus arbitrului că fotbalistul este surdo-mut și nu se poate discuta cu el. Când i s-a cerut să-și scrie numele pe o coală de hârtie au transmis că nu știe nici să scrie.
„Se poate face mai mult rău ca atunci când minți despre vârsta unui fotbalist”
În mai puțin de 24 de ore, mai multe publicații din Europa au preluat dezvăluirile Gazetei Sporturilor, fiind contrariate de cazul din Liga a 3-a. Site-uri din Franța, Grecia, Serbia, Israel sau Macedonia au scris azi despre subiectul GSP.
„Un club românesc din divizia a treia își trece un jucător drept surd, mut și analfabet”, titrează sofoot.com, care mai scrie că „În fotbal poți face ceva mai rău decât să minți în cazul vârstei unui fotbalist”. Iar la final, după ce prezintă cazul, francezii concluzionează: „Românii ăștia sunt nebuni!”.
Și site-ul Sportal.gr a preluat cazul. „Agitație în România: o echipă a folosit un jucător latino-american ca autohton și când s-au cerut lămuriri, l-a prezentat ca surdo-mut” și „Lucruri uimitoare în România. Un club a folosit un jucător din America de Sud drept român U19 și l-a prezentat arbitrului ca fiind surd și analfabet!”, au notat grecii.
Și site-ul israelian Sports Walla scrie despre situația din Liga a 3-a: „Caz bizar în România. O echipă din divizia a treia a trișat, folosind un jucător sud-american. Când i s-a cerut să se legitimeze, clubul a spus că nu poate auzi sau vorbi. Când i s-a cerut să scrie, a pretins că e analfabet. Iar proprietarul clubului spune că «Am renunțat la fotbaliștii români pentru că sunt proști»”.
Iar site-ul sportmanija.mk, din Macedonia de Nord, titrează: „Circ în România: au vrut să folosească ilegal un sud-american, ca jucător autohton”.
{{text}}