Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Atac în direct la TV la adresa lui Becali din partea unui fost jucător al „roș-albaștrilor”: „Aceste fluctuații vin de la conducerea colectivă”

FCSB - Petrolul // FOTO: Cristi Preda ( GSP)

Articol de Laura Șoica   —  joi, 26 septembrie 2024

Ciprian Marica (38 de ani) a vorbit despre diferențele dintre rezultatele celor de la FCSB în Superligă și în Europa League.

FCSB are un parcurs foarte slab în Superligă, după primele 9 meciuri roș-albaștrii au doar două victorii și patru remize. Echipa lui Becali este pe locul 13 după ce a pierdut trei meciuri.

Pe de cealaltă parte, FCSB s-a calificat în Europa League, după ce a învins-o pe LASK Linz în play-off, scor 2-1 la general.

Ciprian Marica, despre fluctuațiile de la FCSB


Ciprian Marica este de părere că fluctuațiile de la FCSB sunt din cauza „conducerii colective” pe care echipa o are, făcând referire la cei doi antrenori, Mihai Pintilii și Elias Charalambous, dar mai ales la Gigi Becali, care deja nu mai ascunde faptul că își face toate toanele la echipă: alege primul 11 și face schimbările în timpul meciurilor.

„FCSB este o echipă la care te aștepți oricând să facă o surpriză sau să nu fie pe teren, aceste fluctuații vin din această conducere colectivă pe care o are echipa.

FCSB este în mod normal o echipă care își domină adversarul, are posesie în meciuri”, a declarat Ciprian Marica la Liga DigiSport.

Ciprian Marica a jucat 7 meciuri la FCSB în primăvara anului 2016 și știe pe propria piele ce înseamnă ca Becali să se împlice la echipă.


Și Becali a dezvăluit recent că se teme pentru play-off și nu știe dacă echipa sa va putea recupera: „Normal, cum să nu mă îngrijoreze? Este în pericol play-off-ul! Avem 10 puncte, suntem în pericol. Cum adică să fie glumă? De ce, cum să fie glumă? Ce dacă mai sunt multe meciuri? Și ce?”

Clasamentul actual al Superligii

FCSB are cu 12 puncte mai puțin decât liderul din Superligă, care este în acest moment U Cluj. Echipa lui Becali are un meci în minus, cel cu FC Botoșani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.