Gigi Becali, patronul FCSB, a comentat prestația jucătorilor din victoria clară din prima etapă a grupei din Europa League, 4-1 cu RFS.
Aspru criticați în ultima vreme, Ștefan Târnovanu, Daniel Bîrligea și Marius Ștefănescu l-au impresionat pe Gigi Becali. De asemenea, latifundiarul din Pipera a dezvăluit și de ce l-a cerut pe Tănase în teren după pauză.
Gigi Becali: „Trebuie să știi să joci de frică!”
„Nu poți să remarci un singur jucător, nu e drept, dar pe Bîrligea trebuie să-l remarci. Pe Olaru n-are rost să-l remarci, el se remarcă la fiecare meci. Pe Bîrligea poți să-l remarci, pentru că s-a bătut, contează să spargi gheața, să deblochezi meciul. El a insistat acolo, a marcat primul gol, a avut curaj.
Bîrligea avea presiune pentru că știa, a auzit declarațiile mele. Și Tănase a demonstrat calitate. La pauză i-am zis lui Mihai (n.r. MM Stoica) «Iese Miculescu, intră Tănase. Bă, Mihai, știi de ce? Trebuie să marcăm goluri, nu doar un gol. E o pâine de mâncat, clasamentul e pe goluri, hai să marcăm!» Trebuie să știi să joci de frică!”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.
Gigi Becali a anunțat mai multe prelungiri de contract
„Lui Panțîru i-am prelungit contractul pe 2 ani. Lui Lixandru i-am promis, e ca și mărit (n.r. contractul). Și lui Crețu i-am mărit, el o să joace acum la Sepsi, nu poate să joace din 3 în 3 zile toate meciurile.
Alternăm, de exemplu Tănase a jucat o repriză, acum o să joace iar o repriză. Olaru e singurul care poate juca din 3 în 3 zile, a zis că se simte mai bine așa.
Ștefănescu e la 80%, are potențial de creștere. Acum e acum jucătorul pe care mi-l doream, a început să nu se mai teamă, pasează bine. A dat gol, pasă de gol lui Olaru, numai că el mai avea o calitate, driblingul, dar are un trac deocamdată. A demonstrat acum, gol și pasă de gol, ce să mai facă?
Chiricheș, i-o spun și lui, el vrea să practice un fotbal modern, să verticalizeze. Dar Olaru face mereu 2-3 atingeri la mijlocul terenului, la a doua atingere se poate să-ți fure mingea. Sau Edjouma, de exemplu, mai ales el, nu mai verticaliza cu el, el vrea să se învârtă, îi fură adversarul mingea și luăm gol. Singurul care pasează din prima e Lixandru”, a completat Gigi Becali.
Echipa roș-albastră s-a cățărat pe a doua poziție din Europa League, grație unui golaveraj bun. Este depășită doar de Ajax Amsterdam. Următorul meci pentru trupa lui Elias Charalambous este în deplasare, pe 3 octombrie, cu PAOK Salonic, liderul din Grecia, antrenat de Răzvan Lucescu.
Programul FCSB în această ediție de Europa League:
- FCSB - RFS 4-1
- PAOK - FCSB: 3 octombrie 2024, ora 22:00
- Rangers - FCSB: 24 octombrie 2024, ora 22:00
- FCSB - Midtjylland: 7 noiembrie 2024, ora 19:45
- FCSB - Olympiacos: 28 noiembrie 2024, ora 22:00
- Hoffenheim - FCSB: 12 decembrie 2024, ora 19:45
- Qarabag - FCSB: 23 ianuarie 2025, ora 19:45
- FCSB - Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00
{{text}}