Fotbal   •   Liga 1   •   Universitatea Craiova

Costel Gâlcă, anunț despre Alexandru Cicâldău

Alexandru Cicâldău, primul antrenament la Craiova, foto: Facebook Universitatea Craiova

Articol de Laura Șoica   —  vineri, 27 septembrie 2024

Costel Gâlcă (52 de ani), antrenorul de la Universitatea Craiova, a dezvăluit că mijlocașul Alexandru Cicâldău (27 de ani) o să joace puțin în meciul cu Unirea Slobozia.

Pe 30 septembrie, Universitatea Craiova primește vizita celor de la Unirea Slobozia. Meciul începe de la ora 21:00.

Alexandru Cicâldău a fost transferat oficial de la Galatasaray la Universitatea Craiova la început lunii septembrie, însă de atunci nu a jucat vreun minut.

Costel Gâlcă, anunț despre Alexandru Cicâldău


Acum, antrenorul echipei a dezvăluit că mijlocașul o să fie introdus câteva minute în meciul de luni. Gâlcă a vorbit și despre Vladimir Screciu și a declarat că nu știe încă dacă este pregătit 100%.

„O să intre puțin săptămâna aceasta, o să mă uit la Cicâldău. Să vedem cum este, dacă poate să intre în lot. Echipa nu este la același nivel fizic, o să mai avem de așteptat cu unii. Screciu a intrat la Cluj, dar știm că nu este încă la 100%”, a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de presă.

Costel Gâlcă, despre meciul cu Unirea Slobozia

„Va fi un meci destul de dificil, Slobozia este o echipă agresivă, care caută spațiile în spatele liniei adverse și ajunge destul de repede la finalizare. Important pentru noi este să stăm compacți, să avem o poziționare bună pe construcție și să putem găsi spații.


Și eu avem multe așteptări de la ultimele meciuri, mi-aș fi dorit să scoatem mai multe puncte. Am avut fluctuații în joc, în ultimul meci de la Cluj m-am așteptat ca echipa să arate altfel. Să aibă mai multă atitudine în prima repriză, dar am fost o echipă destul de largă”, a mai spus Costel Gâlcă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.