Campionate

Bauza a marcat din nou în Emirate » Mesajul lui FCU Craiova

Articol de Laura Șoica  —  vineri, 27 septembrie 2024

Juan Bauza, jucătorul împrumutat de FCU Craiova la Bani Yas, a marcat din nou în campionatul din Emiratele Arabe Unite, în remiza cu Al Wahda, scor 2-2.

Bauza a reușit al treilea gol în 4 meciuri jucate în campionat. Argentinianul a marcat din lovitură liberă în minutul 64, la 5 minute după ce a intrat pe teren. FCU Craiova a postat un mesaj pentru fostul căpitan al echipei, care ar putea fi cumpărat anul viitor de Bani Yas.

FCU Craiova, mesaj pentru Juan Bauza, după un nou gol al argentinianului

„Juan Bauza a marcat din nou pentru Bani Yas Pepe a egalat scorul și a adus remiza pentru Bani Yas printr-o execuție superbă din lovitură liberă.

Juan Bauza a fost împrumutat pentru un an cu opțiune de cumpărare definitivă către clubul Bani Yas din Emiratele Arabe Unite. Felicitări, Pepe!”, apare pe contul de Facebook FCU Craiova.

Bauza a fost transferat în această vară de la FCU Craiova la FC Baniyas, echipă din Emiratele Arabe Unite. Fotbalistul ar trebui să revină la echipa din Oltenia vara următoare. Argentinianul juca la echipa din Bănie din iulie 2022, venit de la Csikszereda.

Mijlocașul de 28 de ani este cotat cu 850.000 de euro pe Transfermarkt. De la începutul carierei acesta a jucat la Unida, Colon, Gimnasia, Gornik Zabrze, Csikszereda și FCU Craiova.

În sezonul precedent acesta a jucat 26 de meciuri pentru FCU Craiova în campionat, iar în toate acestea a reușit să marcheze 8 goluri și să ofere 6 pase decisive.

În toate sezoanele petrecute la FCU Craiova, acesta a marcat 17 goluri și a avut 20 de pase de gol în 87 de meciuri jucate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.