Florin Prunea (56 de ani), fostul portar al lui Dinamo, a comentat prestația „câinilor roșii” din remiza de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 2-2.
Dinamo conducea cu 2-0 din minutul 70, dar golul lui Lorand Fulop din minutul 76 și penalty-ul transformat de Eduard Florescu în minutul 85 au adus oaspeților un punct.
Florin Prunea, dezamăgit de Dinamo după remiza cu Botoșani: „Nu ai voie să nu câștigi o asemenea partidă!”
„A doua repriză a fost total diferită față de prima. Botoșani a început foarte bine, a urcat, a împins liniile. Dinamo marchează, face 2-0, dar, din păcate, în această seară s-a văzut subțirimea lotului de la Dinamo.
Nu ai voie să nu câștigi o asemenea partidă după ce conduci cu 2-0. S-a accidentat Sivis, a intrat foarte bine Costin, dar s-a văzut subțirimea băncii de rezervă. O asemenea partidă nu ai cum să o pierzi niciodată dacă ai variante pe banca de rezerve”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.
VIDEO. Reacția lui Dennis Politic la finalul meciului Dinamo - FC Botoșani
„Sunt dezamăgit că am pierdut două puncte importante. Am condus cu 2-0 și trebuia să ținem de rezultat. Mă bucur că am revenit și o să încerc să îmi ajut echipa cât mai mult.
În primul rând, golurile au venit din greșeli personale, nu știu dacă a fost sau nu penalty, nu comentez arbitrajul, noi trebuia să gestionăm mai bine situația. Până acum am avut rezultate foarte bune acasă, chiar și cu aceasta marca am luat un punct, nu am pierdut.
După 5,6 săptămâni de accidentare nu sunt încă unde trebuie, dar o să fiu pregătit să joc mai mult de 45 de minute. Eu în seara asta am intrat, mă bucur că am dat gol, dar sunt supărat că am făcut egal. Sper că la meciul cu Farul să fiu pregătit să joc mai bine. Mie îmi place să joc acasă, îmi pace atmosfera , îmi place să joc cu tensiune”, a declarat Dennis Politic la finalul meciului cu FC Botoșani.
{{text}}