Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI - U CLUJ 1-0

Sabău dă vina pe teren, dar e și autocritic după prima înfrângere: „O primă repriză greu de privit! Trebuia să schimb sistemul!”

Ioan Ovidiu Sabău

Articol de Ovidiu Minea, Emanoil Ursache   —  sâmbătă, 28 septembrie 2024

Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a explicat de ce echipa pe care o antrenează a pierdut primul meci din acest sezon, 0-1 la Iași, cu Politehnica.

„Moțul” a acuzat calitatea gazonului din Copou, motiv pentru care „șepcile roșii” nu au reușit să își facă jocul pe fază ofensivă.

Ioan Ovidiu Sabău, discurs între scuze și asumare

Fostul mare mijlocaș al naționalei României (55 de selecții / 8 goluri) a admis însă și partea sa de vină, respectiv că ar fi trebuit să schimbe sistemul de joc pe finalul partidei.


„A fost o primă repriză modestă, greu de privit de iubitorii fotbalului. În a doua am luat gol dintr-o fază fixă, am dominat apoi, însă adversarul a fost agresiv, a ținut de rezultat. Nouă ne-a lipsit luciditatea, am fost un pic temători.

Ne-a deranjat foarte tare terenul, care a fost foarte tare, denivelat. Astfel, nu am mai putut să ne punem în valoare jocul nostru, bazat pe viteză, nu am surprins în zonele laterale, am fost foarte modești în atac. Poate trebuia să schimb și sistemul pe final și să trec de la 4-1-3-2 la 4-4-2.

Acum, nu trebuie să ne pierdem încrederea după pagina frumoasă pe care am scris-o, cu zece meciuri fără eșec. Trebuia să vină și prima înfrângere, e o lecție importantă pe care am primit-o!” a declarat Sabău la conferința de presă de după disputa din Copou.

„U” Cluj a suferit prima înfrângere din noul sezon al Superligii


Poli Iași – „U” Cluj, duel etapa a 11-a din Superliga României, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 1-0.  Liderul campionatului a încasat prima înfrângere din actualul sezon. Singurul gol al meciului a fost marcat de către Guilherme Soares în minutul 50.

Universitatea Cluj a rămas, în urma acestui rezultat, cu 22 de puncte pe primul loc. „Șepcile roșii” pot fi depășite în clasament doar de Oțelul Galați (locul 4, 17 puncte). Elevii lui Dorinel Munteanu au două meciuri în plus de disputat față de cei ai lui Sabău.

Poli Iași, de cealaltă parte, a ajuns la 14 puncte și a urcat cel puțin provizoriu pe locul 7.

În etapa următoare, „U” Cluj o va înfrunta în deplasare pe nou-promovata Unirea Slobozia, în timp ce Poli Iași va juca pe terenul celor de la CFR Cluj.

Clasamentul la zi al Ligii 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.