Emil Săndoi, 59 ani, a revitalizat Politehnica Iași. Cu toate acestea, fostul tehnician de la Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște sau reprezentativa U21 a României nu trasează obiective mărețe pentru trupa din Copou, chiar dacă alb-albaștrii s-au apropiat de play-off în acest moment. Transmite că principalul obiectiv al echipei rămâne salvarea de la retrogradare.
Săndoi l-a înlocuit pe Tony în postura de A1 al Iașiului, după eșecul usturător cu Hermannstadt, scor 2-6. De atunci, Iașiul are o serie excelentă de partide. Mai întâi, Săndoi și-a învins echipa de suflet, 2-0 pe Universitatea Craiova, pe un teren mlăștinos, apoi Iașiul a remizat alb la Arad, pentru ca ieri să oprească seria de invincibilitate a celor de la U Cluj: 1-0, gol Soares.
De remarcat este faptul că, sub comanda lui Săndoi, Politehnica nu a încasat nici măcar un gol! În precedentele opt, luase 15!
Emil Săndoi: „Nu ne gândim la play-off”
„Nu ne gândim la play-off. Vrem să avem un parcurs bun și atât. Principalul obiectiv este salvarea de la retrogradare”, a spus Săndoi pentru GSP.ro.
După ce a învins Universitatea Craiova și U Cluj, ieșenii se vor deplasa în Gruia etapa viitoare pentru disputa cu CFR Cluj, un „grand” sângerând al Superligii. „Feroviarii” nu au mai câștigat de trei etape: 2-2 cu FCSB, 0-0 cu Hermannstadt și 1-3 cu UTA Arad.
Cu toate acestea, discursul lui Săndoi înaintea acestei partide rămâne temperat: „Încrederea este importantă, să crezi în șansa pe care o ai. Acest campionat este mult mai echilibrat, iar orice rezultat este posibil, și cu oricine”.
Sezonul trecut, moldovenii s-au salvat in extremis de la retrogradare, după un final excelent de stagiune sub comanda lui Tony. Mai mult, trupa patronată de Cornel Șfaițer a evitat și disputarea barajelor de menținere.
Cel mai probabil, în acest sezon, ieșenii vor să reușească cel puțin un parcurs similar.
{{text}}