Fotbal   •   Liga 2   •   FCU Craiova

În ziua în care FCU Craiova a fost umilită de CS Afumați, Mititelu mai încasează o lovitură: „Merg la FIFA!”

Adrian Mititelu

Articol de Laura Șoica   —  duminică, 29 septembrie 2024

Chiar în ziua în care FCU Craiova a pierdut rușinos, acasă, cu nou-promovata CS Afumați, scor 0-3, Adrian Mititelu, patronul echipei, a aflat că are și alte probleme.

FCU Craiova are un parcurs mult sub așteptări în Liga 2, iar situația lui Marius Croitoru, antrenorul echipei, pare una critică. Oltenii au obținut doar 3 victorii în cele 8 meciuri jucate în acest sezon.

Nicolo Napoli, acuze dure la adresa lui Adrian Mititelu

Nicolo Napoli s-a supărat pe Mititelu

Nicolo Napoli a fost ultima data antrenorul echipei FCU Craiova în martie, însă Adrian Mititelu nu l-a păstrat mai mult de 4 meciuri pe banca echipei, deoarece toate aceste partide au fost înfrângeri.

Acum, fostul antrenor acuză că patronul echipei nu l-a plătit încă pentru ultimul mandat de la FCU Craiova și are de gând să meargă la FIFA, pentru a-l reclama pe Mititelu.

Nicolo Napoli a dezvăluit că l-a sunat pe Adrian Mititelu, dar acesta nu îi mai răspunde.

„Eu sunt acasă, în Cagliari. Este posibil să merg în Liga 2 din Italia. Domnul Mititelu nu m-a mai sunat. Problema cu Mititelu e că nu mi-a plătit niciun ban pentru ultimul mandat la Craiova. O să merg la FIFA.


Am vorbit cu avocatul, iar el va merge la FIFA. L-am sunat pe Mititelu, dar nu mai răspunde. Eu am lucrat pentru el, nu? De ce nu am fost plătit? Nu înțeleg! E urât! Sper să se gândească bine Mititelu, că poate să fie sancționată echipa”, a declarat Nicolo Napoli, conform prosport.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.