Opinii

Balonul de Aur

Editorial Daniel Grigore

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 30 septembrie 2024

Ca simpatizant al lui Real Madrid, nu puține au fost momentele în care Vinicius Junior mi-a pus răbdarea la încercare.

Nonșalanța cu care își bătea joc de ocaziile mari, zâmbetul neperturbat pe care-l afișa imediat după... Putem spune că Vinicius a produs și încă produce, ocazional, momente exasperante pentru suflarea blanco.

De la bun început, talentul și înzestrarea lui fizică au fost evidente. Viteza, imprevizibilitatea, driblingurile nepământene erau acolo, însă totul se năruia în momentul finalizării sau ultimei pase.

Cu timpul, Vinicius și-a șlefuit aspectele brute ale jocului, mai ales după ce a intrat sub oblăduirea bijutierului-șef Carlo Ancelotti. Acum, sezoanele cu peste 40 de goluri și pase decisive reprezintă standardul.


Vinicius este unul dintre principalii entertaineri ai fotbalului de astăzi

Sigur, varianta 2019 a lui Vinicius revine o dată la câteva jocuri. Atunci când adversarii îl provoacă, uneori chiar fără mult efort din partea acestora, brazilianul ajunge să se concentreze mai degrabă la disputele cu suporterii, cu jucătorii adverși ori cu arbitrul decât la joc.

Unicul destinatar al “Balonului”

Când este cazul să-l readucem cu picioarele pe pământ, o facem. Chiar aici s-a întâmplat să semnalez unul dintre momentele în care parcă și-a uitat menirea. Însă atunci când merită, Vinicius trebuie aplaudat. Și, peste o lună... recompensat cu cea mai răsunătoare distincție individuală din fotbal.


Da, Vinicius Junior merită cu prisosință Balonul de Aur. Dacă nu ești de acord, probabil că motivele țin de altceva decât de felul în care joacă Vinicius și de realizările lui pe teren. Poate că te irită natura lui conflictuală și recurența cu care se ia la harță cu suporterii și jucătorii adverși, poate ai impresia că pozează în victimă, poate te-ai săturat ca Real Madrid și jucătorii ei să câștige toate trofeele importante, de la Champions League la Balonul de Aur.

Dar strict fotbalistic, Vinicius Junior este unul dintre cei mai buni jucători ai lumii la ora actuală. În mod cert, cel mai destabilizator, cel mai periculos, genul de aripă care îi provoacă nopți albe fiecărui fundaș dreapta pe care urmează să-l înfrunte.

Bineînțeles, nu toată lumea îmi împărtășește opinia. Astfel de afirmații trebuie probate, așa că voi comenta 3 dintre contraargumentele cel mai des întâlnite pe rețelele sociale.

1. „Ce a făcut Vinicius ca să merite Balonul de Aur?”

O întrebare pe care am văzut-o adresată atât de microbiști români, dar mai ales de cei de afară.

Ei bine, în sezonul relevant pentru desemnarea următorului Balon de Aur, 2023/2024, Vinicius Junior a câștigat alături de Real Madrid campionatul Spaniei, Champions League și Supercupa Spaniei.

„Când joci la Real Madrid e mai ușor să câștigi trofee”, veți spune. Poate că da, însă Vinicius a avut o contribuție covârșitoare în obținerea lor.

În finala Supercupei Spaniei, 4-1 cu Barcelona, a înscris un hat-trick. În campionat a adunat 21 de contribuții decisive, goluri + ultima pasă, în 26 de apariții. În Champions League a înscris 6 goluri și a oferit 5 pase decisive în 10 partide, terorizând, de-a dreptul, toți fundașii dreapta redutabili pe care i-a înfruntat: Kyle Walker, Joshua Kimmich, Ryerson.

Să ne raportăm doar la fazele eliminatorii din Champions League, meciurile în care jucătorii mari fac diferența:

  • Golul decisiv în „optimea” cu RB Leipzig;
  • Două pase decisive la 3-3 cu Manchester City, manșa tur din „sferturi”;
  • Două goluri în turul semifinalei cu Bayern Munchen;
  • Gol în finala cu Borussia Dortmund.

Toate acestea au făcut ca brazilianul să fie desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023/2024 din Champions League.

2. „Este o rușine să câștigi Balonul de Aur cu 26 de goluri”

Recolta lui Vinicius în sezonul 2023/2024 este de 24 de goluri și 11 pase decisive pentru Real Madrid. Adunăm două reușite și un assist pentru naționala Braziliei, golurile în parcursul dezamăgitor de la Copa America, unde Selecao s-a oprit în „sferturi”, învinsă la loviturile de departajare de Uruguay, la capătul unui meci în care Vinicius NU a jucat.

Tragem linie și avem 26 de goluri și 12 pase decisive în 46 de apariții, un randament mai mult decât decent.

Problema este că deceniul în care Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au ridicat mai toate premiile individuale ne-a deformat așteptările. Înainte de era celor 2, un sezon precum al lui Vinicius, mai ales că vorbim despre o extremă stânga, ar fi fost considerat extraordinar.

Ultimul Balon de Aur înainte de Ronaldo și Messi, Ricardo Kaka, a adunat 22 goluri și 13 pase decisive în 55 de meciuri în 2006/2007, sezonul la finele căruia a fost votat cel mai bun fotbalist al lumii.

În sezonul 2004/2005, 16 goluri și 20 de pase decisive în 49 de partide i-au adus lui Ronaldinho Balonul de Aur.

Realizările magicianului Ronaldinho în sezonul “de aur” au fost, statistic, sub ale lui Vinicius / foto: Guliver/Gettyimages

În stagiunea precedentă, Andriy Shevchenko, un atacant central, a ridicat trofeul grație celor 29 de goluri și 4 pase decisive pe care le-a reușit în sezonul 2003/2004, în 47 de meciuri.

Dacă vreți să mergem și mai în urmă, Pavel Nedved a ridicat strălucitorul trofeu mulțumită a 27 de contribuții decisive (15 goluri, 12 assisturi) în 51 de meciuri.

Statisticile lui Vinicius nu mai par așa rușinoase, nu?

3. „Dar Rodri merită mai mult”

La capătul sezonului 2022/2023, stagiune în care Manchester City a cucerit tripla campionat - Cupă - Champions League, Rodri s-a clasat doar pe locul 5 în ierarhia Balonului de Aur, deși fusese esențial în parcursul „cetățenilor”, cu gol inclusiv în finala UCL.

În acest an, după un sezon cu o recoltă inferioară, mulți microbiști și oameni de fotbal îl cer pe spaniol Balon de Aur.

Catalizatorul ascensiunii lui Rodri în preferințele microbiștilor a fost cucerirea Campionatului European de către Spania. Rodri a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului de către observatorii tehnici ai UEFA, o alegere cel puțin curioasă având în vedere că alți jucători ai „Furiei Roja” au luat ochii în Germania.

Personal, i-am simțit pe Lamine Yamal, Nico Williams, Dani Olmo, Fabian Ruiz și Cucurella la un nivel superior „închizătorului” de la Manchester City. Ce să mai spun despre Carvajal, care a cucerit Europeanul cu Spania, campionatul și Champions League cu Real Madrid, toate din postura de om de bază?!

Câteva date factuale, în caz că mă bănuiți de subiectivism:

  • Spania a câștigat finala Euro 2024 după ieșirea lui Rodri. Cu el pe teren, a fost 0-0 contra Angliei;
  • Conform WhoScored, Rodri a fost doar al șaptelea cel mai bun jucător spaniol de la Euro 2024, cu un rating mediu de 7.01. Pe lângă cei 5 pe care i-am enumerat mai sus, peste el a fost și portarul Unai Simon;
  • Rodri a fost al zecelea jucător ca număr de pase în ultima treime de teren, 38. Toni Kroos, eliminat în „sferturi”, a oferit 74;
  • Ca pase progresive, Rodri a fost doar al șaptelea, cu 40, sub „închizători” precum Aurelien Tchouameni și N'Golo Kante;
  • Rodri nu figurează în TOP 10 la numărul de dueluri câștigate, respingeri, șuturi blocate și interceptări;
  • A fost doar al 10-lea ca număr de tackling-uri;
  • La numărul de cartonașe galbene a fost primul, cu 3, la fel de multe precum Dani Carvajal și Silvan Widmer.

Sunt acestea statistici care să-l fi recomandat la premiul de cel mai bun jucător al turneului? Care să-l transforme în Balon de Aur? Vă invit să judecați, dacă-mi promiteți că lăsați deoparte aversiunea față de Vinicius.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.