Probleme de conexiune la United

Dacă ar avea cineva - oricine - răbdare cu noi așa cum are Manchester United cu Erik ten Hag, lumea ar fi puțin mai bună și mai liniștită. Dar nu ar avea niciodată rezultate.

Zilele trecute, am descoperit câteva dintre întorsăturile (tragice sau fericite) pe care le-au luat cariera și viața antrenorului (și, mai demult, a jucătorului) Erik ten Hag. Mi-a construit impresia unui tip care a văzut și a trăit multe.

Un tip atașat de cauzele sale, cu o etică a muncii frumos șlefuită la cluburi mai mici sau mai mari, care a lăsat o parte din sine în locurile prin care a trecut și care, la rândul său, a luat de-acolo ce i-a trebuit pentru a-și completa abilitățile și experiența.

Cu toate acestea, United se zbate pe locul 12 în Premier League, cu numai 7 puncte strânse în șase etape, după ce în weekend a mâncat bătaie, 3-0, de la Tottenham, chiar pe Old Trafford.

Cu jucători ca Bruno Fernandes, Mainoo, Rashford, Dalot, nimeni nu poate spune că lotul care se află pe mâna olandezului e unul slab, de la care nu trebuie să ai pretenții.

Așa că nu ne rămâne decât să suspectăm că tehnicianul nu „ajunge” la rațiunea jucătorilor săi. Nu a reușit să-i închege, să-i facă să-l asculte.

Pentru Erik ten Hag, Manchester United nu e „acasă”

Nu a izbutit să creeze un grup care să funcționeze, deși și-a început al treilea sezon la United, când lucrurile n-ar mai trebui să fie haotice, ci așezate și spornice.

Cu cât Erik ten Hag rămâne mai mult la United, cu atât se va întipări mai adânc în conștiința publică faptul că olandezul e incompetent și-i place să pedaleze în gol.

Și incompetent nu e. Aventura olandezului la Manchester United e ca o clasică nepotrivire de caracter. Iar pentru asta uneori cea mai bună soluție e divorțul.

Și fix acest divorț nu pare că se profilează pe axa United - Erok ten Hag. E ca un mariaj dureros, pe stil vechi, care scârțâie din toate încheieturile, în ciuda tuturor eforturilor terapeuților de cuplu.

Iar lunga listă a neînțelegerilor poate fi rezumată astfel: lipsa oricărui progres, lipsa unui sistem clar de joc, lipsa asumării responsabilității din partea jucătorilor, lipsa atitudinii în fața echipelor mai legate, lipsa constanței în evoluția lui Rashford (și nu numai).

O sumedenie de lipsuri, o puzderie de minusuri. Și prea puține plusuri.