Fotbal   •   Nationala   •   Cipru

Cipru și-a schimbat selecționerul chiar înaintea meciului cu România

Sofronis Avgousti este noul selecționer al națioanei din Cipru/ Foto: Echipa națională din Cipru

Articol de Laura Șoica   —  luni, 30 septembrie 2024

Sofronis Avgousti (47 de ani) este noul selecționer al naționalei din Cipru. El va debuta în fața României, în Liga Națiunilor.

În etapa a treia din Liga Națiunilor, România o întâlnește pe Cipru în deplasare, pe 12 octombrie.

Naționala din Cipru are un nou selcționer

Cipru a câștigat cu Lituania, scor 2-1, în prima etapă, iar în a doua a pierdut cu 0-4 împotriva lui Kosovo. După acest eșec, ciprioții au rămas fără selecționer.


Temur Ketsbaia (56 de ani) și-a dat demisia după umilința suferită cu Kosovo, iar în locul lui Federația Cipriotă de Fotbal l-a angajat pe Avgousti.

„Președintele federației, Giorgos Koumas, le urează bun venit lui Sofronis Avgousti, noul selecționer, și colaboratorilor săi, Christos Pantelis și Ioakim Ioakim. Înțelegerea este valabilă până în noiembrie 2026 și intră în vigoare imediat, înaintea meciurilor cu România și Kosovo din Nations League”, a anunțat federația cipriotă pe site-ul oficial.

Sofronis Avgousti a fost până acum antrenorul echipelor Apollon Limassol, AEK Larnaca, APOEL Nicosia, Karmiotissa și Omonia Nicosia.

Acesta are în palmares 2 cupe în Cipru. Selecționerul a câștigat prima data Cupa cu Apollon Limassol în sezonul 2016/2017 și cu Omonia Nicosia în 2022/2023.


Cipru este pe locul 3 din grupa 2 a ligii C din Nations League. Naționala are doar o victorie și o înfrângere până acum. Pe primul loc este România cu 6 puncte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.