Fotbal   •   Liga 1   •   UTA ARAD

Rapid Old Boys a învins-o pe UTA Arad! Mircea Rednic și-a făcut apariția la eveniment

+7 Foto
Rapid Old Boys a învins-o pe UTA Arad, foto: Bogdan Cioară

Articol de Bogdan Cioara (Arad)   —  luni, 30 septembrie 2024

Rapid Old Boys a învins-o în deplasare pe UTA, chiar pe stadionul arădenilor! Duelul a avut loc duminică, iar Mircea Rednic (62 de ani) a fost prezent la acest eveniment.

Foștii jucători de la UTA și Rapid au oferit un spectacol gustat de publicul arădean, pe Arena Francisc Neuman. A fost 1-6 (0-3), golurile purtând semnăturile lui Toderaș respectiv Caciureac, Vlada, Băban, Goge, Sasu, C. Lazăr.

Formația antrenată de fostul portar Ion Manu s-a impus și la Timișoara, vineri, scor 2-1 (C. Lazăr, Vlada respectiv Latovlevici), în fața lui Poli, în ultimul meci desfășurat pe stadionul Dan Păltinișanu înainte ca arena să fie demolată.

FOTO. Rapid Old Boys a învins-o pe UTA Arad


+7 Foto
Rapid Old Boys a învins-o pe UTA Arad, foto: Bogdan Cioară

„Am ajuns cu bucurie la Arad după 25 de ani. A fost o plăcere să revăd orașul și să mă întâlnesc cu foștii colegi de la UTA”, a declarat Dumitru „More” Târțău, care a evoluat în perioada 1990-95 la roș-albii de pe Mureș, după care a îmbrăcat timp de trei sezoane consecutiv tricoul alb-vișiniu al Rapidului.

Dintre fotbaliștii care au evoluat în carieră la ambele formații i-am mai regăsit pe Dorel Mutică, Daniel Chiriță și Norbert Varga. Lansat de la UTA spre marea performanță, Mutică a evoluat pentru Rapid în partida de old boys, întrucât lotul formației de lângă Podul Grant a fost redus numeric.

„Le-am dat o mână de ajutor foștilor colegi de la Rapid, deși am plănuit să evoluez câte o repriză pentru fiecare echipă. Am câștigat campionatul în Giulești (sezonul 1998-99), am petrecut cea mai frumoasă perioadă a carierei mele acolo, dar nu uit că am plecat de la UTA, unde m-am simțit minunat în acei ani (1991-95).


Sunt plăcut impresionat că la Arad gazonul arată ca unul din Anglia”, au fost cuvintele lui Mutică în pauza întâlnirii care s-a întins pe durata a două reprize a câte 30 de minute.

Lovitura de începere a partidei a fost dată de Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA și Călin Bibarț, primarul orașului Arad. Partida a fost arbitrată de Octavian Șovre, Sergiu Albu și Radu Pascu. Componenții celor două echipe au fost invitați aseară la Taverna Pecicană de Traian Constantin Igaș, fost ministru de interne al României între anii 2010-2012.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.