Alex Mitriță (29 de ani, extremă stângă) i-a certat pe suporterii celor de la Universitatea Craiova, după ce aceștia l-au fluierat pe Nicușor Bancu în meciul cu Unirea Slobozia, scor 3-0, în runda #11 din Superliga.
Pe finalul meciului, când Craiova deja avea un avantaj consistent pe tabelă, câțiva dintre suporterii olteni l-au fluierat pe Bancu pe motivul că nu se grăbea să înceapă un nou atac asupra porții oaspețior.
După meci, Mitriță i-a condamnat pe suporteri pentru atitudinea avută față de Bancu. Spune că este inadmisibil să se poarte așa cu fotbalistul naționalei.
Alex Mitriță ceartă suporterii care l-au fluierat pe Bancu: „Nu poți să ai atâta răutate”
„Aveam nevoie de această victorie. Veneam după 4 meciuri fără victorie. A fost o gură de aer și trebuie să menținem aceeași linie. Ne așteaptă un meci greu la Galați și sperăm să luăm cele trei puncte. Lumea trebuie să înțeleagă un lucru. Suntem pe locul 2, nu poți să ai atâta răutate ca suporter dacă iubești această echipă.
Trebuie să fim o familie dacă vrem să luăm campionatul. Nu ai cum să procedezi așa cu Nicușor Bancu. Trebuie să fim alături unul de celălalt. Vreau să-mi felicit peluza, a fost extraordinară. Suporterii să aibă răbdare, campionatul e lung, avem o grămadă de meciuri. Nu știi ce se poate întâmpla până la final, noi dăm totul la fiecare meci și antrenament”, a spus Alexandru Mitriță, la Prima Sport.
Am venit după multe meciuri în care nu ne-a ieșit jocul. Am făcut un meci foarte bun. Am dat două goluri cu capul, mă bucur că am fost acolo. Asta e munca întregii echipe, eu doar am finalizat. Este liniște și nu ne deranjează nimeni. E o victorie de moral. Nu mă gândesc să fiu golgheter, doar să fiu sănătos. Am lipsit destul de mult în ultima perioadă, nu am multe meciuri în picioare. Mitriță e un jucător incredibil pentru noi, sperăm să o ținem tot așa, ne va ajuta.
- Ștefan Baiaram
{{text}}