International   •   Europa League   •   PAOK - FCSB

Stabilit de 18 ani în Grecia, Cosmin Bărcăuan explică: „Frate, știi cum e privit Răzvan Lucescu la Salonic?”

Articol de Eduard Apostol, Ionuţ Iordache   —  marți, 01 octombrie 2024

Răzvan Lucescu, campion cu PAOK, este pe culmile aprecierilor la Salonic pentru performanțele obținute alături de gruparea din nordul Greciei. Tehnicianul român este analizat pentru ceea ce echipa a arătat pe teren cu el, dar și pentru impactul pe care îl are în Super League

Răzvan Lucescu, 55 de ani, continuă să aibă succes în afara României. Fost selecționer al tricolorilor, omul care a adus două Cupe ale României pentru Rapid, pe care a condus-o în acel sezon UEFAntastic din 2005/2006, se va duela cu FCSB.

O reeditare a acelui sfert senzațional cu gruparea lui Gigi Becali de acum 18 ani. Lucescu a cucerit patru trofee pentru PAOK, iar ca intermezzo, alte trei pentru Al Hilal, inclusiv Champions League al Asiei. Răzvan a fost campion cu alb-negrii din Salonic în 2019 și 2024, a dus echipa în primăvara europeană, inclusiv la începutul acestui an.

10trofee a cucerit Răzvan Lucescu în cariera lui de antrenor


Ce înseamnă postul de antrenor la PAOK Salonic: „Mâncarea nu-ți intră. Și ospătarii pun presiune pe tine”

Fost fundaș central la PAOK Salonic, stabilit de 18 ani în această parte a Eladei, Cosmin Bărcăuan, 46 de ani, i-a schițat portretul lui Răzvan Lucescu. Antrenor care, printre altele, a câștigat trei trofee de „antrenorul anului” în prodigioasa anchetă a Gazetei Sporturilor (2018, 2019, 2020), fiind printre favoriții la o distincție similară și în 2024.

Răzvan Lucescu e rege la Salonic, frate! Îl văd toți ca pe un sfânt. Pe bună dreptate, s-a impus, a schimbat multe în bine, are tot meritul, bravo lui!

E foarte greu să reziști la Salonic și în Grecia. E foarte greu de explicat ce presiune este pe antrenorul lui PAOK, în afara terenului mai ales, nu ai respiro. Oricine ar fi el. Nici nu-ți intră mâncarea cum trebuie. Și ospătarii pun presiune pe tine”, a declarat Cosmin Bărcăuan pentru Gazeta Sporturilor.


2trofee de antrenorul campionatului are Răzvan Lucescu în Grecia, 2018/2019 și 2023/2024

Jurnalist la sportal.gr despre Răzvan Lucescu: „Dacă ești dușmanul lui PAOK, nu ți-l dorești ca adversar! Și are trei trofee de campion, unul i l-au furat”

Din alt mediu, o altă părere despre Răzvan Lucescu. Venită de la un jurnalist, grec. Este vorba despre Manos Tsalgatidis, ziarist care răspunde de PAOK Salonic pentru sportal.gr.

„Răzvan la Salonic este un idol. Cel mai bun antrenor din istoria lui PAOK. Împreună cu Ivan Savvidis a adus pentru Salonic ceea ce oamenii din oraș nu mai credeau de multă vreme: titlul.

Bine, el are trei trofee de campion, unul i l-au furat!”, a reacționat jurnalist într-o intervenție pentru GSP.ro.

Tsalgatidis se referă la celebrul sezon 2017/2018, la un final ce nu va uitat vreodată de fanii lui PAOK. După un scandal-monstru, titlul a luat calea Atenei, în vitrina lui AEK, după care PAOK s-a răzbunat și a cucerit finala Cupei Greciei chiar pe terenul rivalei.

Dacă ești dușmanul lui PAOK, nu-ți dorești să-l ai ca adversar pe Răzvan Lucescu. El e genul acela, ori îl iubești, ori îl urăști. Eu sunt de părere că, în afară de a fi un antrenor bun, el este și un om bun

Manos Tsalgatidis, jurnalist sportal.gr

Rolul pe care Răzvan Lucescu îl joacă în public: „Vorbește din inima lui PAOK”

Ziaristul elen este de părere că Răzvan Lucescu este perfect pentru PAOK.

„Dacă Pep Guardiola ar veni, nu ar avea atât de mare succes aici! Răzvan se potrivește perfect în structura clubului. El este un antrenor de mare succes, ar putea fi oriunde în Grecia, la orice club din Atena, dar el vrea să fiu scut pentru această echipă, pentru acest club.

De aceea, uneori, își distruge imaginea din dragoste pentru PAOK. Poți spune că are un discurs ciudat câteodată, dar nu sunt cuvintele lui, ci ale organizației. Vorbește din inima lui PAOK”, a mai comentat Tsalgatidis.

Șeful de la Sportal.gr despre Răzvan Lucescu: „Poți bea o bere cu el și vorbi ore întregi despre fotbal”

Răzvan Lucescu a fost al 3-lea antrenor român la conducerea lui PAOK. După Ilie Dumitrescu și Ladislau Boloni, ultimul autor al unei victorii istorice în Albion cu Dikefalos pe terenul celor de la Tottenham.

De asemenea, șeful de la Sportal.gr, Sotiris Kostavaras, director editorial al publicației și comentator TV, a evidențiat rolul important pe care Lucescu l-a avut și-l are în istoria alb-negrilor, dar și în campionatul elen.

„Răzvan Lucescu este cel mai de succes antrenor din istoria lui PAOK Salonic. Cred că asta spune tot despre meritul acestui tehnician. Este un tip foarte inteligent, asta înțeleg și de la cei ce-l cunosc foarte bine.

Este genul de om cu care poți bea o bere și să vorbești ore în șir despre fotbal.

OK, poate că, uneori, spune niște lucruri care par ciudate, dar cred că este un rol pe care îl joacă. Acela de a pune presiune pe adversari, pe arbitri, pe alții. Până la urmă sunt chestii pe care fanii lui PAOK vor să le audă, au nevoie să le audă. Răzvan Lucescu este super-OK", a comentat jurnalistul atenian.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.