Fotbal   •   Liga 2   •   FRF

Tehnologie de 1,2 milioane de euro la Liga 2 » Anunțul FRF

Răzvan Burleanu / foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  marți, 01 octombrie 2024

FRF a anunțat că în ultimul Comitet Executiv a fost aprobată o investiție de 1,2 milioane de euro în următorii 4 ani într-o tehnologie care va fi la dispoziția loturilor naționale, cluburilor din Liga 2, din Superliga feminină și celor mai bune 24 de academii din România.

„Fiecare echipă va beneficia de instalarea unei camere de filmat automatizată pentru meciuri, fixă sau mobilă, în funcție de infrastructura stadionului unde își dispută meciurile”, a transmis FRF.

În plus, echipele vor vor avea la dispoziție o aplicație de analiză video. „Fiecare echipă va avea acces la platforma Hudl, pentru a folosi programul de analiză video și de a comunica chiar cu jucătorii, la care se adaugă rapoarte de meci și de statistică”, a mai transmis Federația.

Răzvan Burleanu, detalii despre noua tehnologie implementată de FRF


„În viziunea FRF, tehnologia reprezintă un element transformator pentru înalta performanță sportivă. Astfel, integrarea tehnologiei în fotbal și adaptarea la nevoile fiecărei echipe poate fi cheia succesului. Încă din 2023, toate loturile naționale lucrează deja într-un concept comun, iar din vara anului trecut acestui proiect s-au alăturat și cluburile din prima ligă.

Acest parteneriat presupune utilizarea unui instrument multidimensional, foarte util pentru antrenori, directori sportivi, dar și pentru scouteri, iar, cu noile opțiuni, inclusiv pentru fiecare jucător care poate avea acces la un conținut video și date personalizat.

Dacă în trecut înregistrarea meciurilor se făcea pe casete VHS și apoi clipurile se prelucrau și distribuiau manual, acum totul se întâmplă într-o singură platformă, în timp real, și poate fi personalizat în funcție de abordarea tactică a fiecărei echipe”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.