Daniel Mitruți (47 de ani), unul dintre cei mai experimentați arbitri asistenți din Liga 1, e o apariție impresionantă. Pasionat de fitness, acesta postează constant imagini din sală.
Mitruți a arătat că se află într-o formă de invidiat și într-una dintre cele mai recente fotografii, postată chiar la Casa Fotbalului.
GALERIE FOTO. Daniel Mitruți, arbitrul-culturist din Superliga
Ultimul meci la care Daniel Mitruți a fost asistent în Superliga datează din 16 septembrie, Rapid - U Cluj, scor 0-2. Atunci, „central” a fost Sebastian Colțescu.
Mitruți are 7 meciuri din Superliga la care a fost asistent în acest sezon. La ultimele două a făcut parte din brigada lui Sebastian Colțescu.
„Am început în 1994 să fac școala de arbitraj la Craiova, datorită unui coleg de-al mamei mele, asistent șef la LSM (Laboratorul de Sănătate Mintală n.r.), Petrică Ștefan, care a fost arbitru la Liga întâi. Dânsul ne-a luat. Eram mai mulți care voiam să facem școala atunci. Dintre toți, numai eu am rămas.
Asta a fost să fie. Dar începuturile au fost și sunt în continuare foarte grele în arbitraj. Trebuie s-o iei de jos, să arbitrezi foarte multe meciuri la juniori, în mediul rural, unde la început foarte greu se pot implementa legile jocului de fotbal”, declara Mitruți pentru craiovaforum în 2014.
{{text}}