Campionate

„Cine a fost mai bun, tu sau Salah?” » Răspunsul lui Eden Hazard i-a lăsat mască pe toți

Eden Hazard și Mohamed Salah, înaintea unei confruntări din Premier League // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  marţi, 01 octombrie 2024

Întrebat care dintre el și Mohamed Salah a fost un fotbalist mai bun, Eden Hazard a surprins, afirmând că egipteanul i-a fost, „de departe”, superior.

Retras din activitate la vârsta de 32 de ani, Eden Hazard este unul dintre fotbaliștii care și-au lăsat amprenta asupra primei ligi a Angliei, Premier League.

În cei 7 ani petrecuți la Chelsea, extrema stânga din Belgia a jucat 352 de meciuri, soldate cu 110 goluri și 85 de pase decisive. Și-a îndeplinit apoi visul, semnând cu Real Madrid, numai că mutarea de peste 120 de milioane de euro s-a transformat într-un fiasco. Măcinat de accidentări, retrogradat într-o eternă rezervă la Madrid, Hazard și-a pus timpuriu ghetele în cui.

„Cine a fost mai bun, tu sau Salah?” » Răspunsul lui Eden Hazard i-a lăsat mască pe toți

Multă vreme, Hazard a fost comparat cu altă extremă care a scris istorie în Premier League în ultimul deceniu. Este vorba despre un jucător de banda dreaptă, Mohamed Salah, de la Liverpool.

Întrebat el însuși despre Salah, Hazard a oferit un răspuns surprinzător, afirmând că egipteanul este „mai bun, de departe” decât a fost el.

„Când a venit la Chelsea era deja bun... dar atât de bun? L-am înfruntat când juca la Basel. Jucaserăm în Champions League cu un an în urmă și eram ceva de genul: «WOW». Apoi l-am cumpărat (n.r. - Chelsea): «Trebuie să-l cumpărăm pe tipul ăsta, este atât de bun!».

Așa cum știți, fotbalul e cu suișuri și coborâșuri, apoi ce a făcut la Liverpool este... WOW.

Cine a fost mai bun dintre noi? Mo Salah, de departe!”, a spus Hazard într-un dialog cu cei de la Sport Bible.

În cei 7 ani la Liverpool, Mohamed Salah s-a numărat în mod constant printre cei mai buni fotbaliști din Premier League, adunând 216 goluri și 93 de pase decisive în tricoul „cormoranilor”. Salah se laudă și cu 57 de goluri în 100 de meciuri în naționala Egiptului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.