Sporturi   •   Tenis   •   WTA 125 Hong Kong

George Cosac despre revenirea Simonei Halep: „Sunt convins că va reuşi să obţină performanţe mult mai bune”

Simona Halep în acțiune

Articol de Roxana Fleşeru   —  joi, 03 octombrie 2024

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre parcursul Simonei Halep la turneul WTA 125 Hong Kong.

Simona Halep a bifat prima victorie după o pauză de doi ani, apoi a părăsit turneul WTA 125 Hong Kong, învinsă joi de Anna Blinkova.

George Cosac, președintele FRT și unul dintre cei mai aprigi susținători ai româncei, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre evoluția fostului lider mondial. „Este foarte dificilă revenirea pentru că Simona stă de luni bune, de ani practic... În ultimele luni a jucat un singur meci şi ar fi fost aproape imposibil pentru ea să poată câştiga mai mult de două meciuri acum. Pentru că indiferent cât de bine s-ar antrena este incomparabil jocul în competiţie”, a spus el.

Apoi a subliniat: „Este important că ea este sănătoasă, că îşi doreşte să joace. Şi cu ambiţia şi determinarea care le are sunt convins că va reuşi să obţină performanţe mult mai bune".


George Cosac aprobă strategia Simonei Halep

George Cosac susţine că strategia Simonei Halep de a reveni în circuitul WTA jucând la turnee mai mici este cea potrivită. „Nu e o greşeală că a mers la acest turneu. Sunt aproape doi ani de când nu joacă şi trebuie să o ia de jos, să înceapă cu turnee mici, cu un nivel mai scăzut pentru a-şi reintra în formă ca să ajungă sus.

Ce s-ar întâmpla dacă ar juca mâine cu Swiatek sau Sabalenka şi ar pierde categoric? Nu... Eu de asta spun că face foarte bine ce face. Să o ia de la bază cu turneele mai mici", a explicat Cosac.

George Cosac, președinte FRT

Rămâne de văzut care va fi în continuare strategia româncei în abordarea turneelor, ea dezvăluind înainte să participe la turneul WTA 125 de la Hing Kong că a primit un wild card și pentru turneul din categoria WTA 250 tot din Hong Kong, competiție care se va desfășura între 28 octombrie și 3 noeimbrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.