Conference League

„Fanii au fentat UEFA” » Scenografie unică în Conference League » 30.000 de spectatori și un mesaj indirect! Duelul a fost întârziat

Scenografie spectaculoasă în Legia - Betis, foto: X

Articol de Romeo Ene  —  joi, 03 octombrie 2024

Partida dintre Legia Varșovia și Betis Sevilla se joacă în prima rundă a noii ediții din Conference League. Duelul se desfășoară în Polonia, la Varșovia, pe stadionul „Wojska Polskiego”, iar fanii gazdelor au pregătit un moment special la începutul partidei. Aceștia au afișat o scenografie spectaculoasă, la primul meci din Conference League.

A fost spectacol total la Varșovia, pe stadionul Legiei Varșovia. Suporterii celor de la Legia, locul 7 din campionatul Poloniei, au creat o atmosferă de vis.

FOTO. Scenografie spectaculoasă în Legia - Betis! Duelul, întârziat câteva minute

Scenografie spectaculoasă în Legia - Betis, foto: X

Chiar la începutul partidei, în peluza stadionului din Varșovia a fost afișată o scenografie de impact. „Fanii cei mai radicali ai Legiei au fentat UEFA. Duelul a fost întârziat câteva minute din cauza fumului provenit din cauza unor petarde”, scriu cei de la as.com.

În peluză a apărut o imagine cu un cap de taur-gigant, în timp ce dedesubt a fost afișată o altă imagine cu fani îmbrăcați în verde și alb, care fugeau înfricoșați. Este o trimitere către coridele de toreadori din Spania. Sutele de torțe au părut că formează un steag roșu.

Partida a fost întârziată preț de câteva minute din cauza fumului dens provocat de un număr mare de torțe. Acestea au îngreunat vizibilitatea, mai ales la televizor. Suporterii Legiei sunt recunoscuți pentru spectacolul pirotehnic pe care îl fac înainte de fiecare meci important.

Legia se află pe locul 7 în campionatul Poloniei. A acumulat 15 puncte după primele 10 etape din campionatul Poloniei. Legia le va întâlni în Conference League pe TSC (deplasare), Dinamo Minsk (acasă), Omonia (deplasare), Lugano (acasă), Djurgarden (deplasare).

Legia a deschis scorul în meciul cu Betis. Steve Kapuadi (26 de ani) a înscris în minutul 23.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.