Tenis

Simona Halep încearcă să revină în ierarhia WTA, în timp ce TAS nu a închis procedura în cazul său

Simona Halep la turneul WTA 125 Hing Kong

Articol de Roxana Fleşeru   —  vineri, 04 octombrie 2024

Simona Halep (33 de ani) a jucat săptămână aceasta în turneul WTA 125 de la Hong Kong, unde a obținut prima victorie după o pauză de doi ani. # Motivarea completă în cazul său de dopaj nu a fost încă publicată integral, deși au trecut opt luni de când TAS a decis o reducere a suspendării sale de la patru ani la nouă luni. # Într-un răspuns pentru GSP.ro, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a spus că documentul „este în prezent obiectul unei revizuiri a confidențialității”

Simona Halep a revenit pe teren în această săptămână, după ce nu mai jucase din luna mai din cauza accidentărilor. De când TAS a anunțat o suspendarea de 9 luni, românca a disputat patru meciuri, unul la Miami în martie, când a fost învinsă de Paula Badosa, unul la Paris în mai, când a abandonat după un set și cinci game-uri, și două la Hong Kong, unde a înregistrat o victorie și o înfrângere.

Pe 5 martie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat că i-a redus suspendarea româncei de la patru ani la nouă luni, considerând că românca a încălcat regulamentul antidoping, atunci când a consumat un supliment contaminat cu Roxadustat, lucru ce a dus la un test pozitiv pe 29 august 2022, eșantion recoltat după meciul din primul tur de la US Open.

Chiar dacă au trecut opt luni de la acel moment, procedura nu s-a încheiat în cazul româncei. În martie a fost prezentat publicului un rezumat al deciziei, motivarea integrală urmând a fi publicată ulterior.


Se confidențializează anumite apecte din procesul Simonei Halep

Pentru a înțelege mai multe despre cum a ajuns TAS să anuleze decizia Tribunalului Independent Sport Resolutions, care îi dăduse inițial Simonei Halep o suspendare de patru ani, GSP.ro a întrebat de mai multe ori la TAS când va fi publicată integral motivarea deciziei în cazul româncei.

La începutul lunii iunie, TAS a transmis: „Motivarea hotărârii arbitrale în cauzele CAS 2023/A/10025 Simona Halep v. Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului și CAS 2023/A/10227 Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului v. Simona Halep este de așteptat să fie trimisă părților înainte de sfârșitul lunii iunie 2024. Ulterior, sub rezerva oricăror cereri de confidențialitate depuse de părți, hotărârea arbitrală va fi publicată pe site-ul TAS”.

Trei luni mai târziu, procedura e încă în desfășurare: „Hotărârea arbitrală a fost notificată părților și este în prezent obiectul unei revizuiri a confidențialității. În funcție de rezultatul acestui exercițiu, hotărârea arbitrală va fi publicată pe site-ul TAS. Nu poate fi indicată o dată exactă când aceasta va fi disponibilă”.


Simona Halep a primti o suspendare de nouă luni, dar nu a jucat din cauza procedurilor anevoioase între 29 august 2022 și 19 martie 2024.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.